Fiul unui preot s-a sinucis. Ce l-a împins pe tânăr să recurgă la acest gest
Un băiat de 13 ani, din Drobeta Turnu Severin a ales să-și pună capăt zilelor, din dragoste. Însă, apropiații sunt de părere că motivul ar fi cu totul altul.
La scurt timp după moartea sa, apropiații au început să vorbească despre abuzurile la care era supus chiar de tatăl lui, un preot cunoscut din Drobeta Turnu-Severin.Pe la colțuri, pe Facebook, între ei. Și-n loc de dragoste oamenii au început să se întrebe dacă nu cumva altul e motivul: un tată mult prea sever.
Mama unui alt prieten de-al lui Ioan susține că a aflat că băiatul era bătut acasă, după ce a citit mesajele dintre cei doi copii.
„Într-o zi am găsit mesajele în telefon şi l-am întrebat: mami, ce e cu mesajele astea? Eu am insistat şi mi-a spus: uite, că tatăl lui este foarte rău cu el, îl bate foarte tare şi nu ţi-am spus. Ştiu că ei aveau un program foarte strict. Trebuiau să ajungă la o anumită oră acasă. Dacă întârziau şi cinci minute peste ora respectivă îşi luau bătaie crunt. Mi-a spus copilul meu că îi bătea cu ce nimerea: adică îi lovea cu orice. Coadă de mătură, mătură efectiv, topor, fier de călcat, cu ce avea la îndemână”, a povestit femeia pentru Antena 3.
Spusele femeii sunt întărite și de declarațiile unui alt prieten, care susține că băiatul avea vânătăi pe corp în mod constant şi că unul dintre motivele pentru care era bătut ar fi fost că nu voia să se facă preot, la fel ca tatăl său.
„Voia să-l facă preot. Îi zicea: ori te faci preot ori te omor! Cum te-am făcut, aşa te omor! A zis că vrea să se sinucidă de foarte multe ori şi l-au oprit prietenii. A zis că mai bine moare decât să trăiască ce trăieşte acasă, mai ales că era dus de acasă la mănăstiri, lăsat singur acolo, când făcea vreo prostie, fără telefon, fără nimic.”, a declarat prietenul său.
Au fost și oameni care au ales să vorbească fără anononimat. Unul dintre ei este instructorul de fitnes, Alexandru Ivaşcu.
„Era un copil foarte cuminte. Eu v-am spus ce mă emoţionează cel mai mult: semăna cu copilul meu! Mă scuzaţi! Nu e din dragoste, că într-adevăr avea probleme cu taică-su. Că îl scotea afară şi îl punea să doarmă în frig. Sa va muşamaliza totul. Se va victimiza. Va fi considerat o victimă. Noi, fiind un popor foarte iertător, foarte iertător”
În urma zvonurilor apărute, autoritățile s-au autosesizat în acest caz.
„Imediat după ce familia o să-şi jelească copilul, o să facem şi o evaluarea psihologică a celorlalţi trei copii, pentru a vedea dacă sunt elemente de abuz”, a precizat şi Adrian Bidilici, directorul executiv al DGASPC Mehedinţi.
Încă nu se ştie când vom avea rezultatele anchetei sociale despre care vorbeşte şeful DGASPC Mehedinţi.
Această cercetare a DGASPC şi aceste evaluări psihologice se vor încheia la momentul în care se vor încheia. Dar aşa, ca şi măsuri, vă putem spune că se poate merge până la decăderea din drepturile părinteşti”
De cealaltă parte, apropiații preotului neagă spusele.
„E o expresie: vrei să te cred pe cuvânt? Sau îmi aduci şi dovezi, în sprijinul a ceea ce afirmi? Cred că sunt doar simple zvonuri, simple păreri ale unor oameni care, probabil, urmăresc senzaţionalul, dorinţa de a câştiga cât mai multe likeuri”, susţine preotul Cosmin Eftimie Necşoiu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române,a făcut şi el precizări în acest caz.
„Orice caz de indisciplină clericală e anchetat și judecat exclusiv in eparhia/ episcopia de care aparține. La Patriarhie nu se comunică detaliile acestor cazuri. În mod evident, dacă ancheta care sper că se derulează deja acolo va proba vinovăția acestui preot, în primul rând ca părinte al unui copil agresat fizic, devine limpede că e vorba despre un caz cumplit de incompatibilitate cu statutul de creștin, dar și cu cel de cleric. În Biserică, cine se face vinovat de crimă trebuie să intre într-o adâncă perioadă de pocăință care durează întreaga viață, iar dacă este și preot, va suporta consecințele legilor bisericești aplicate cu fermitate de consistoriul eparhial”, a precizat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.