Drama omului modern: n-am timp!

Cotidianul rapace ne aduce, în ziua de azi, multe și diverse situații. Pe care le traversăm mai mult sau mai puțin cum trebuie. Deși, e discutabil și acest cum trebuie. Căci, fiecare are modul lui propriu de a reacționa la orice. Totuși, o temă majoră a omului modern, chiar o dramă, e lipsa timpului liber. Ne pomenim spunând adesea: n-am timp s-o fac p-aia, n-am timp s-o fac p-aialaltă… N-am timp… Am sintetizat eu pentru toți, mai jos, de ce și cum zicem atât de repede n-am timp.

N-am timp. N-am, serios. Chiar n-am timp, din păcate. Ori sunt prea prinsă în multe proiecte, chestii, lucruri, ori sunt cam dezorganizată şi nu reuşesc să le fac pe toate pe care le-aş vrea, ori, cu adevărat, cum spun specialiştii, s-a comprimat, în ultima vreme, timpul şi de-aia eu nu mai pot să îndeplinesc, cu brio, ce îmi propun. N-am timp. N-am timp să mă duc de câte ori îmi pofteşte inimioara, la copiii mei. N-am timp să stau cu mama, atât cât aş vrea şi atât cât ar trebui. N-am timp să citesc – de recitit, e şi mai greu – toate cărţile pe care mi le doresc devorate. N-am timp să văd, acasă ori la mall, ori altundeva, toate filmele după care tânjesc. N-am timp să stau, pur şi simplu, pe iarba din livadă, şi să privesc cerul. N-am timp. N-am timp să mă plimb prin toate locurile mirifice de pe pământ, pe unde aş vrea să mă plimb. N-am timp nici măcar prin ţară, să ajung peste tot unde îmi doresc. N–am timp să vorbesc la telefon, mai des, cu persoanele apropiate, cu care îmi face mare plăcere să vorbesc. N-am timp să admir toate florile din grădina mea, care se ofilesc, uneori, fără să le fi văzut în toată splendoarea lor. N-am timp să îmi ascult toată muzica de-mi place. N-am timp să mă întâlnesc cu prietenii cu care nu m-am mai întâlnit de o eternitate. N-am timp… N-am timp să dorm 15 ore, nici măcar alea opt „regulamentare”, pe cât visez să fac la vreun moment dat. N-am timp să zac, pur şi simplu, în pat, dimineaţa, la trezire, încă juma’ de oră, adică să nu sar ca împinsă de vreun resort, când sună ceasul. N-am timp să observ, deşi îl iubesc maximum, soarele. N-am timp să fug zece zile, aiurea, din lume şi lumea să nu aibă habar unde sunt şi ce fac. N-am timp. N-am timp să simt parfumul fânului cosit, din câmp. N-am timp să ascult şuieratul vântului turbat, în timp ce stau într-o cabană uitată, din creierii munţilor. N-am timp să simt freamătul ploii pe acoperiş. N-am timp să mă pierd, pentru destul timp, în vălurirea înspumată a mării. N-am timp să scriu tot ce trebuie şi tot ce îmi trece prin minte. N-am timp să mă duc la medic, dacă se ivesc oarece probleme. N-am timp să fur vieţii o bucată bine împănată, cu ce-mi place, doar pentru mine. N-am timp… N-am timp să râd nestăvilit, fără grijă. N-am timp nici să-mi plâng, cum aş vrea, morţii. N-am timp să umblu fără ţintă prin magazine, în căutare de pantofi, parfumuri şi poşete, chestiune care mi-ar face bine. N-am timp să mă cert cu unii, aşa cum îmi vine câteodată. N-am timp să flutur stindardul alb, de pace. N-am timp să ţip, să urlu, să spun cui trebuie că-l iubesc. N-am timp să mă uit după fluturi. Ori după luna plină. Ori după comete. N-am timp să admir răsăritul pe o plajă uitată de lume. N-am timp. N-am timp să-i invidiez pe cei care au timp. N-am timp, uite, să am timp. N-am timp să stau la poveşti cu voi precum mi-aş dori. N-am timp, ca să citez din clasici, nici să mor. N-am timp… Voi aveţi timp să citiți textul până la capăt? Îmi fac timp și eu, dacă e așa, să vă mulțumesc!