Drept la replică de la Electromontaj
Referitor la articolul apărut în ediția online a publicației Puterea.ro din data de 20 mai 2024 (https://www.puterea.ro/scandal-la-electromontaj-firma-familiei-bilteanu-un-actionar-invoca-prejudicii-de-3-milioane-de-euro/), autor: Cristian Matache, în virtutea prevederilor legale în vigoare și pentru a avea un punct de vedere corect, real și susținut de documente față de susținerile defăimătoare provocate de incorecta informare a publicului regasit în articolul dumneavoastră, Electromontaj SA solicită publicarea integrală în cadrul articolului menționat, a următorului Drept la replica:
_ _ _
“Electromontaj SA este o societate comercială cu capital privat 100% românesc, cu activitate de peste 70 ani în domeniul energetic, specializată în proiectarea și construirea de linii și stații electrice de medie și înaltă tensiune.
Electromontaj SA derulează cele mai mari proiecte în domeniul energetic pe piața românească, fiind lider pe piața construcțiilor energetice din România si are, de asemenea, proiecte în domeniul energetic în întreaga lume în țări precum Finlanda, Olanda, Iordania, Cipru, Grecia, UAE, Republica Moldova. Activitatea Electromontaj SA este organizată în Sucursale răspândite pe tot teritoriul României, cât și în Sucursale externe, având pentru activitatea de producție și unităţi de producţie proprii localizate în Bucureşti (Fabrica de Stâlpi Zincați si Stația de Încercări pentru Stâlpi) şi în Câmpina (Fabrica de Cleme și Armături).
Electromontaj SA este o societate pe acțiuni , cu capitalul social la 31.12.2023 de 60.900.000 RON. subscris si varsat in intregime. capital materializat in 203.000 actiuni detinute de 753 actionari, din care 749 actionari persoane fizice și 4 actionari persoane juridice. din care la sfârșitul anului 2023 un singur acționar deținea peste 50% din capitalul social.
Conform prevederilor legii 31/1990, fiecare membru al Consiliului de Administrație este numit de acționari, asigurându-se diversitatea, independența, urmărindu-se creșterea completivității și dezvoltarea societății. Președintele Consiliului de Administrație este și președintele Adunării Generale a Acționarilor, conform prevederilor Legii 31/1990 și a Actului constitutiv.
Conform prevederilor Legii 31/1990, Actul constitutiv și contractul de administrare conțin prevederi pentru evitarea conflictului de interese. La alegerea acestuia se are în vedere cunoașterea CV-ului acestora, acționarii efectuând un control și o verificare a competențelor candidaților pentru funcția de administrator.
Consiliul de Administrație își desfășoară activitatea în conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare.
În ceea ce privește evaluarea performanței celui mai înalt organ de guvernare, Consiliul de Administrație întocmește un raport anual către Adunarea Generală a Acționarilor care se discută în ședință și este supus aprobării.
Activitatea companiei și inclusiv a Consiliului de Administrație al Electromontaj SA este auditată de o terță societate, independentă, pentru a asigura corectitudinea și respectarea tuturor prevederilor legislative în vigoare.
Activitatea Consiliului de Administrație este, de asemenea, transparentă, prin publicarea tuturor documentelor care atestă orice inițiativă a acestuia, pe website-ul companiei (https://electromontaj.ro/actionariat/ ).
Consiliul de Administrație nu decide nicio tranzacție în numele acționariatului fără a respecta regulamentul de funcționare a societății și fără a respecta legislația în vigoare.
În același timp, orice acționar, precum domnul Traian Sabău menționat în articol, are dreptul de a iniția orice procedură legală sau de dezbatere a acțiunilor Consiliului de Administrație, pentru a-și susține punctul de vedere în ceea ce privește cele de mai sus, iar Consiliul de Administrație al societății Electromontaj actionează în conformitate cu regulamentul de funcționare și cu legislația în vigoare pentru a clarifica aspectele ce i se aduc la cunoștință, în fața tuturor acționarilor.
În tot acest context, Electromontaj SA nu poate permite distorsionarea și manipularea tendențioasă a adevărului prin speculații menite a afecta buna reputație a companiei.
Pentru clarificarea situației menționate în articolul publicat de publicația Puterea.ro menționăm că niciuna dintre faptele arătate în Cererea domnului Sabău nu au fost demonstrate de un terț ca fiind dezavantajoase pentru societatea Electromontaj sau ilicite, acestea fiind în acest moment doar un punct pe ordinea de zi a ședinței Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Societății Electromontaj SA convocată pentru data de 28/29 mai 2024, ședință care la data publicării articolului nu a avut încă loc.
De asemenea, în continuarea clarificării, arătăm cu date concrete situația acțiunilor inițiate de domnul Traian Sabău contra Electromontaj SA:
1. Dosar nr. 41738/3/2018 – dl. Traian Sabău solicită în instanță plata sumei de 1.365.277 RON către Electromontaj reprezentând despăgubiri aferente perioadei 1.07.2016 – 12.11.2019 pentru revocarea fără justificare a acestuia din funcția de membru al Consiliului de Administrație al Electromontaj SA, precum si plata cheltuielilor de judecată. Cererea a fost respinsă definitiv prin hotărârea civilă nr.878/2022 din data de 12 aprilie 2022, de către Înalta Curte de Casație și Justiție Secția a II-a Civilă.
2. Dosar nr. 20304/3/2017 – dl Traian Sabău solicită în instanță plata sumei de 2.704.619,28 RON către Electromontaj reprezentând drepturi (beneficii) neachitate acestuia aferente perioadei 1.01.2015 – 20.05.2016, precum si plata cheltuielilor de judecată. Cererea a fost respinsă definitiv prin hotărârea civilă nr.1918/2020 din data de 13 octombrie 2020, de către Înalta Curte de Casație și Justiție Secția a II-a Civilă.