Drifturi cu sicriul legat de mașină, într-un sens giratoriu din Iași. Polițiștii au intrat pe fir (VIDEO)

Publicat: 02 ian. 2025, 10:32, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Drifturi cu sicriul legat de mașină, într-un sens giratoriu din Iași. Polițiștii au intrat pe fir (VIDEO)

Un incident neobișnuit a avut loc în localitatea Popricani, județul Iași, acolo unde un șofer a legat un sicriu de cârligul mașinii și a efectuat drifturi într-un sens giratoriu. Imaginile surprind doi tineri mascați aflați în interiorul sicriului. În tot acest timp, ceilalți participanți la trafic au fost nevoiți să oprească circulația pentru ca tinerii să își termine așa-zisa „distracție.”

Totul ar fi pornit de la o simplă provocare care a făcut valuri pe TikTok. Tinerii au avut noroc că au scăpat teferi în urma acestui incident care a ajuns și în atenția autorităților.

Poliția a intervenit și a identificat șoferul

HotNews a cerut un punct de vedere Poliției Iași, care a transmis că șoferul a fost identificat în cursul zilei de ieri și invitat la sediul poliției.

„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași s-au autosesizat și au identificat conducătorul auto în persoana unui tânăr de 24 de ani. Verificările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca în funcție de cele constatate, să fie dispuse măsuri legale”, a transmis IPJ Iași, într-un comunicat pentru HotNews.