Drulă: Sunt convins că situația de la metrou nu se va repeta
La protestul de vineri de la metrou au participat şi persoane care nu erau angajate la Metrorex, a declarat, vineri seara, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Acesta şi-a exprimat convingerea că situaţia nu se va mai repeta, deoarece oamenii şi-au dat seama că „nu merită să facă ilegalităţi pentru un lider de sindicat”, scrie Agerpres.
„Nu este o grevă, nu e nici măcar un protest spontan. Sunt nişte cetăţeni, unii angajaţi ai metroului, alţii credem că nu, care au blocat funcţionarea metroului pur şi simplu.(…) Din informaţiile pe care le-am primit erau şi oameni care nu erau angajaţi ai metroului, iar cei care erau angajaţi ai metroului, cel puţin o parte, dacă nu toţi, nu erau în timpul lucrului. Domnul Rădoi (Ion Rădoi, liderul USLM) are un pic de experienţă cu lucrurile astea şi ştie că e interzisă greva, mai ales prin legea stării de alertă, prin contractul colectiv de muncă, legea dialogului social. Sunt convins că nu se va mai repeta, pentru că oamenii şi-au dat seama că nu merită să facă ilegalităţi, să se supună consecinţelor, pentru un lider de sindicat care se comportă asemenea unui şef de cartel. Această acţiune a fost profund ilegală”, a explicat Drulă la Digi 24.
El a subliniat că Metrorex are circa 5.400 de angajaţi şi majoritatea au venit normal la muncă şi că nici joi seara, nici vineri dimineaţa nu a existat niciun fel de revendicare de natura sindicală.
„Pentru că şi-au dat seama că lucrurile devin foarte serioase, cred că unii dintre ei, poate şi manipulaţi, au început să conştientizeze. Ceea ce au prezentat ca un rezultat al unei negocieri sunt de fapt cerinţele dumnealor. Nu există niciun fel de acord. Dumnealor solicită să meargă totul aşa cum a fost până acum, cu acelaşi număr de personal şi aceleaşi salarii, lucru care este imposibil în contextul legii bugetului de stat. Ori, cu creşterea de 18%, matematic nu se poate”, susține Drulă.
Totodată, ministrul a menţionat că pierderile suferite de Metrorex în urma protestului sunt la nivel de milioane de lei.
Nu există un acord cu sindicaliștii
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a afirmat că nu s-a ajuns la un acord cu sindicaliștii de la Metrorex în urma discuțiilor de la Prefectura București, scrie și ziare.com.
„Ceea ce au prezentat ca un rezultat al unor negocieri sunt, de fapt, cerințele dumnealor. Nu exista niciun fel de acord, dumnealor solicită să meargă totul așa cum a fost până acum, adică cu același număr de personal și aceleași salarii, lucru care este imposibil în contextul legii bugetului de stat care prevede că bugetul salarial pe 2021 nu poate fi mai mare decât cel pe 2020, or cu creșterea de 18%, matematic, nu se poate, nu exista venituri ale companiei”, a afirmat Cătălin Drulă într-o intervenție telefonică la Digi 24.
El a explicat ca ministerul a acceptat „continuarea unor discutii, pentru ca asta este un lucru normal, dialogul social, dialogul real”. Drula a precizat ca majorarea de salarii cu 18 procente a fost obținutaâă pentru angajatii de la metrou in conditiile in care Metrorex a avut pierderi de 120 de milioane de lei fata de veniturile „dintr-un an normal”.
El a afirmat că oricum în Metrorex sunt salarii „foarte mari”, arătând că un jurist, un traducator sau un consilier al directorului au venituri de 6.000-9.000 de lei net, iar veniturile depășesc 10.000 de lei pentru cei cu poziții de conducere.