Drumarii ameninţă că nu mai deszăpezesc şoselele dacă nu primesc salariile mărite
Drumarii amenință că nu vor mai deszăpezi șoselele în această iarnă dacă nu își vor primi măririle de salarii pe care le așteaptă de doi ani, avertizează membrii Sindicatului „Elie Radu”.
„Cei peste 3.000 de angajaţi care lucrează la deszăpezire în condiţii de ger şi care rămân, uneori, izolaţi în ger şi viscol în diverse zone din ţară chiar şi câteva zile, nu depăşesc, în medie, un salariu brut de 3.000 de lei pe lună”, anunță sindicatul, potrivit Agerpres.
Pentru că nu li s-au mărit salariile, drumarii amenință că au decis ca iarna această să nu mai deszăpezească drumurile.
„Majoritatea angajaţilor sunt foarte supăraţi că nu au primit aceste măriri, mai ales în acest context al pandemiei în care, în multe cazuri, veniturile familiilor multor drumari au fost înjumătăţite pentru că soţul sau soţia şi-a pierdut locul de muncă, fie că lucra în domeniul HoReCa sau în diverse alte firme închise în ultima vreme”, susţine conducerea sindicatului.
Drumarii nu vor să mai deszăpezească șoselele
Reprezentanții sindicatului acuză conducerea CNAIR, cât și Ministerul Transporturilor, că nu se implică în rezolvarea acestei probleme şi susţin că, în ultimii doi ani, nu s-au acoperit nici măcar pierderile salariale ale angajaţilor cauzate de inflaţie.
„Reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi cei ai conducerii companiei justifică faptul că nu sunt bani pentru mărirea salariilor pentru că banii sunt ţinuţi pentru deszăpezire, chiar dacă mărirea de salarii este bugetată, ceea ce înseamnă că statul intenţionează să plătească deszăpezirea din banii drumarilor.
Oamenii care lucrează efectiv la deszăpezire sunt şi cei cu salariile cele mai mici şi e normal ca aceştia să fie cei mai nemulţumiţi (…) Unii dintre ei ajung să doarmă efectiv pe utilaje, alţii rămân izolaţi în viscol.
Am avut angajaţi care au rămas izolaţi câteva zile în câmp la Drajna, când încercau să deszăpezească drumurile din zonă”, susţine sursa citată.