Drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu. S-a stabilit termenul limită pentru lotul 6!
Lotul 6 al drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu, ultimul pentru care s-a depus la ANAP documentația de atribuire, a intrat în linie dreaptă cu licitația. S-a stabilit termenul limită de depunere a ofertelor.
Dacă pentru restul de 5 loturi ale drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu termenul de primire a ofertelor este jumătatea lunii viitoare, pentru lotul 6, scos acum la licitație, ofertele sunt așteptate până la data de 18 noiembrie.
Anunțul a fost făcut de către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. „18 noiembrie 2024 este termenul limită pentru depunerea ofertelor necesare atribuirii contractului pentru construcția Lotului 6 al drumului de mare viteză Craiova-Târgu Jiu! Proiectarea și execuția celor 19,25 km ai acestui lot vor dura cel mult 34 de luni (10 luni proiectare și 24 de luni execuție). 2,55 miliarde de lei (fără TVA, suma maximă) sunt necesare construcției și vor fi asigurate prin Programul Transport (PT)“, a anunțat Grindeanu, pe Facebook.
Lotul 6 va avea profil de drum expres, se va desfășura între orașul Târgu Cărbunești și Varianta Ocolitoare Târgu Jiu, iar pe traseu vor fi construite 25 de lucrări de artă, inclusiv un viaduct (644 m) și două parcări de scurtă durată.
Drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu este format din autostrada Craiova – Filiași (51,5 km) și drumul expres Filiași – Târgu Jiu (58,6 km), cu trei loturi de autostradă și trei de drum expres. Lotul 1 are 10,3 km, lotul 2 are o lungime de 14,4 km, lotul 3 are 21,7 km, lotul 4 are o lungime de 22,9 km (5,1 km la profil de autostradă și 17,8 km la profil de drum expres), lotul 5 are 21,52 km, iar lotul 6 are o lungime de 19,25 km.