DSP Bucureşti: Modul de calcul al incidenţei cazurilor de coronavirus respectă acelaşi algoritm încă din martie
Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a informat, duminică, faptul că modul de calcul al incidenţei cazurilor de coronavirus în funcţie de care se stabilesc scenariile în care se află fiecare localitate respectă acelaşi algoritm încă din luna martie a acestui an.
„Urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public privind modul de calcul al incidenţei cazurilor de coronavirus, în funcţie de care se stabilesc scenariile în care se află fiecare localitate, Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti precizează următoarele: modul de calcul al incidenţei cazurilor de coronavirus în funcţie de care se stabilesc scenariile în care se află fiecare localitate respectă acelaşi algoritm încă din luna martie a acestui an”, precizează DSP Bucureşti într-un comunicat publicat pe site.
Potrivit sursei citate, atunci s-a convenit de către conducerea Ministerului Sănătăţii ca rata de incidenţă să fie stabilită luând în calcul 14 zile, fără ultimele 3 zile, tocmai pentru ca acele cazuri de infectare cu judeţ neidentificat să poată fi alocate şi raportate corespunzător.
„Ca urmare, toate calculele incidenţei stabilite în ultimele zile respectă întru totul legislaţia în vigoare aplicată pe parcursul întregului an”, menţionează DSP Bucureşti.