DSP Dolj: Ford este oglinda oraşului Craiova în privința infectărilor cu Covid-19
Înregistrarea unor noi cazuri de infectări cu coronavirus pe platforma Ford din Craiova a stârnit noi temeri cu privire la aparițai unui potențial focar.
În ultimele zile, la uzina Ford din Craiova au fost raportate mai multe cazuri de Covid-19, iar autoritățile locale au declanșat verificări. În ciuda depășirii numărului de 3 cazuri pe platforma Ford, fapt ce implică declararea unui focar, oficialii DSP Dolj nu consideră periculoasă situația.
„Ford este un fel de oglindă a oraşului dacă facem proporţia între numărul de angajaţi şi numărul de infectaţi. Nu este chiar un focar, pentru că sunt cazuri de la secţii diferite”, a declarat Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.
Oficialul a adăugat și că Ford desfăşoară o anchetă epidemiologică sub supravegherea DSP şi că se fac testări în secţiile unde au fost identificaţi angajaţii infectați.
În același timp, oficialii companiei americane menționează că s-au luat toate măsurile necesare ca și până acum și că producția uzinei de vehicule sau a celei de motoare nu sunt afectate.