Duminica Floriilor – Prevestirea biruinței lui Hristos asupra morții
Este Duminica Floriilor, a intrării Domnului pe asin în Ierusalim, întâmpinat cu ramuri și urale: Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”
Duminica Floriilor prevestește biruința Domnului asupra morții.
„Intrarea în Ierusalimul pământesc pentru a pătimi, a trece prin suferință și moarte și apoi a învia din morți este o etapă spre intrarea în Ierusalimul ceresc a Mântuitorului Iisus Hristos și anume prin Învierea Sa din morți și prin Înălțarea Sa la cer”,
Totodată, Duminica Floriilor semnifică și biruința creștinilor, care se adună în număr mare în biserici cu crenguțe de salcie, care sunt binecuvântate de preoți.
„Aceste flori ale virtuților adunate prin luptă duhovnicească în timpul postului, prin răstignirea patimilor egoiste și prin cultivarea iubirii smerite și milostive sunt florile sau ramurile duhovnicești pe care le aducem noi Mântuitorului Iisus Hristos în această zi”, transmite Preafericirea Sa.
Obiceiuri și tradiții
De crenguțele de salcie cu care creștinii participă la liturghia de ”Florii” sunt legate multe obiceiuri:
Crenguțele binecuvântate sunt așezate la icoane și păstrate până anul următor de ”Florii”, pentru a alunga bolile. În unele zone, fetele de măritat pun crenguțele sfințite sub pernă în speranța că își vor întâlni alesul în acel an. În alte zone, crenguțele sunt așezate pe morminte cu credința că astfel și cei plecați se bucură de această sărbătoare. Sau sunt agățate de ramurile pomilor fructiferi, pentru rod bogat, sau de stupi, pentru spor de miere.
De ”Florii” e dezlegare la pește și mulți credincioși se împărtășesc. Potrivit tradiției, celor care se împărtășesc de ”Florii” li se împlinesc toate dorințele. Tradiția mai spune că așa cum e vremea de Florii așa va fi și în Duminica Învierii Domnului.
În Duminica Floriilor, sunt sărbătoriți toți cei care poartă nume de flori. În cazul bărbaților cei mai mulți sărbătoriți au nume de botez Florin, iar în cazul femeilor, Viorica și Florentina, la care se adaugă Brândușa, Camelia, Crina, Dalia, Florina, Garofița etc.
În seara Duminicii Floriilor, în toate bisericile se oficiază slujbe speciale, numite denii. Cu Duminica Floriilor începe Săptămâna Patimilor.