Dumitru Nancu, FNGCIMM: 70% din plafonul pentru AgroInvest a fost epuizat
Dumitru Nancu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), a declarat, vineri, că 70% din bugetul alocat pentru acest an programului AgroInvest a fost epuizat. Numărul companiilor care s-au înscris până acum se ridică la 14.000, din care 4.000 au beneficat deja de garanțiile puse la dispoziție de fond.
Programul a avut alocată initial o sumă de un miliard de lei, după care bugetul a fost suplimentat la patru miliarde de lei pe fondul cererilor mari. În 2020, de garanțiile acordate de fond au beneficiat 26.000 de firme din agribusiness.
Interes mare este și pentru IMMInvest, program care are 14.000 de beneficiari, la acest moment, după cum a declarat, vineri, Dumitru Nancu la cea de-a 29-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România, cel mai mare eveniment de recunoaştere a meritelor antreprenorilor, manifestare organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).. Anul trecut, numărul beneficiarilor pe acest program a fost de 40.000.
FNGCIMM a anunțat recent că atât IMM Invest, cel mai mare program pentru întreprinderile mici şi mijlocii, dar și subprogramul AgroInvest se prelungesc până la 30 iunie 2022 cu acordul Comisiei Europene.
Anul trecut, Fondul a acordat 92.241 garanții, cu o valoare de garantare de 20,7 miliarde lei, ceea ce reprezintă undeva la 30% din valoarea garanțiilor acordate de FNGCIMM în 18 ani de activitate.