„Dumneavoastră, pastor neobosit”: Vladimir Putin i-a acordat Ordinul Sf. Andrei Cel Dintâi Chemat Patriarhului Kirill
Preşedintele Vladimir Putin i-a acordat Patriarhului Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii Ordinul Sf. Andrei Cel Dintâi Chemat pentru contribuția sa în păstrarea tradițiilor spirituale și culturale.
Ceremonia de înmânare a ordinului a avut loc în Sala Ekaterinei de la Kremlin. ”Este evident că Biserica a traversat vremuri diferite, dar astăzi vocea ei a recăpătat din nou o importanță majoră, fiind ascultată şi oamenii au încredere în ea. Și acesta este în mare măsură rezultatul eforturilor Dumneavoastră personale și a activităţii Dumneavoastră de pastor neobosit, a preocupării sincere pentru afirmarea idealurilor de pace, bunătate, dreptate, iubire și înțelegere reciprocă în inimile oamenilor”, a spus șeful statului rus, potrivit russian.rt.
Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii și-a sărbătorit pe data de 20 noiembrie ziua de naştere. Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii a împlinit sâmbătă vârsta de75 de ani. ÎPS Kirill a declarat cu acest prilej la postul TV Rossia 1 că: ”Rusia este liderul unei lumi libere. Suntem cu adevărat o țară liberă”.