Dumnezeu ne ajută: Vremea în noaptea Învierii
Meteorologii aduc vești bune pentru noaptea de Înviere, când ploile se vor opri și doar izolat vor mai fi înregistrate precipitații.
„Imediat cum intrăm în noapte, Dumnezeu ne ajută pentru că de Înviere nu vom avea fenomene rele. Vom avea un vânt destul de liniștit și chiar temperaturi frumușele, undeva între 6 și 14 grade la nivelul nopții, atunci când se va lua lumină”, a declarat meteorologul Mihai Timu, pentru DC News.
Duminică și luni este prognozată vreme frumoasă, inclusiv în București.
„Deci vestea bună e că se încălzește, de exemplu în prima zi de Paște ne așteptăm la maxime de 24-25 de grade, în Vestul și în Sudul țării, iar a doua zi de Paște, luni, o să fie chiar mai cald, în Oltenia, în Sudul Moldovei, Dobrogea, ne putem apropia chiar de 27-28 de grade… sunt temperaturi deja de vară, 25 de grade este pragul unei zile de vară”, a mai spus metorologul.
Deci, în noaptea de Înviere, vremea se ameliorează sub aspectul precipitațiilor, doar izolat vor mai fi condiții de ploaie prin Transilvania și prin Moldova. Iar pentru duminică și luni sunt vești bune, o vreme în general frumoasă și caldă.