După 10 ani, Combinatul Siderurgic Galați redevine principalul sponsor al Clubului de fotbal Oțelul
Se reface parteneriatul dintre Combinatul Siderurgic de la Galați și Clubul de fotbal SC Oțelul SA, după ce acesta a fost întrerupt în 2012, în urma unui scandal provocat de dispariția a peste 18 milioane de lei, bani intrați în conturile clubului după câștigarea Campionatului și meciurile din Liga Campionilor.
Grupul Siderurgic „Liberty Steel”, din care face parte și combinatul de la Galați și „GFG Foundation”, din cadrul GFG Alliance, grupul omului de afaceri Sanjeev Gupta, au anunțat că au semnat cu SC Oțelul SA Galați, un parteneriat prin care devin sponsori oficiali ai clubului.
În cadrul parteneriatului, „Liberty Steel” și „GFG Foundation” vor oferi suport clubului și echipei conduse de Dorinel Munteanu pentru realizarea obiectivelor de performanță propuse. Partenerii vor contribui și la dezvoltarea Academiei de Copii și Juniori și a mișcării sportive din Galați prin implementarea unor strategii inovatoare.
„În numele lui Sanjeev Gupta și al colegilor din Galați, suntem mândri să susținem cea mai iubită echipă din regiunea Galațiului. Liberty Steel este onorat sa facă parte din trecutul și viitorul echipei Oțelul. Clubul are o istorie de succes și este deținut de suporteri înfocați, mulți dintre ei colegii noștri, de aceea suținem clubul și comunitatea.
Am fost prezent la finala victorioasă din sezonul trecut și am fost impresionat de atmosfera de pe stadion, de emoțiile comunității, de numărul familiilor cu copii prezenți la meci și de pasiunea fanilor conduși de The Steel Boys. Alături de Sanjeev, Liberty și GFG Foundation, îl felicităm pe antrenorul Dorinel Munteanu și echipa Oțelul pentru rezultatele remarcabile și le urăm mult succes în acest sezon important. Așteptăm cu nerăbdare să participăm sâmbătă la meciul de deschidere”, a declarat Ajay Aggarwal, președintele „Liberty Steel Group Europe și Chairman of the Board la Combinatul „Liberty” Galați.
„Sunt bucuros că Liberty și GFG Foundation au venit în sprijinul proiectului nostru și vor susține obiectivele pe care ni le propunem. Aceste entități au dat dovadă întotdeauna de seriozitate și profesionalism, repere care m-au ghidat în toată activitatea competițională, atât ca jucător, cât și acum ca antrenor, valori pe care sperăm să le dezvoltãm împreună și în cadrul clubului. Am convingerea că vom reuși, alături de suporteri și comunitatea gălățeană, să transpunem toată pasiunea din spatele acestui parteneriat în performanțele sportive ale echipei”, a declarat antrenorul Oțelului, Dorinel Munteanu.
De la sposorizări 3 de milioane euro anual, la o chirie de 20.000 euro lunar pentru fiolosirea Stadionului Oțelul
Combinatul Siderurgic Galați a fost sponsorul Clubului Oțelul din 1964, când a fost înființată echipa. În urmă cu 10-15 ani, combinatul finanța clubul cu 2,5 – 3 milioane de euro anual.
În 2012, combinatul, al cărui proprietar era Grupul ArcelorMittal, al omului de afaceri Lakshmi Mittal, a refuzat să mai susțină financiar Oțelul, după ce au dispărut în condiții suspecte 14 din cele 18 milioane obținute în Liga Campionilor, iar în urma preluării clubului de către Dan Adamescu, ultimele 4 milioane au ajuns în conturile Astra Asigurări printr-un contract de asigurare a Clubului.
Relațiile dintre SC Oțelul SA și Combinatul Siderurgic s-au deteriorat atât de mult încât Combinatul Arcelor Mittal a impus clubului o chirie lunară de 20.000 pentru utilizarea stadionului, pe care, la privatizare, Guvernul Năstase l-a vândut trustului indiano-britanic la pachet cu Sidexul.
În ultimii ani, relațiile s-au normalizat și Stadionul Oțelul, care este în continuare în proprietatea Combinatului Siderurgic, a redevenit stadionul Clubului Oțelul.
Oțelarii vor revenirea în Liga 1
Principalul obiectiv al Oțelului este revenirea în Liga 1, dar, deși îl are pe bancă pe Dorinel Munteanu, cel mai titrat antrenor din Liga a 2-a, cu care Oțelul a câștigat în 2011 Campionatul și Supercupa, lotul oțelarilor este destul de „subțire”, atacarea obiectivelor fiind realizată în principal cu jucătorii care au obținut și promovarea în Liga a 2-a..