După 15 ani, americanii de la Franklin Templeton pleacă de la Fondul Proprietatea, într-un moment când Bursa e în cădere liberă

Publicat: 29 nov. 2024, 20:56, de Ady Ivașcu, în ECONOMIE , ? cititori
După 15 ani, americanii de la Franklin Templeton pleacă de la Fondul Proprietatea, într-un moment când Bursa e în cădere liberă
Franklin Templeton a fost selectat să administreze Fondul în 2009

După 15 ani de când a fost selectată să administreze Fondul Proprietatea (FP), compania americană de management al investiţiilor Franklin Templeton pleacă de la FP, într-un moment în care Bursa de la Bucureşti este în cădere liberă.

Franklin Templeton International Services, managerul Fondului și administratorul unic al Fondului Proprietatea, a anunțat vineri că, după o atentă analiză, a luat decizia de a nu participa la procesul de selecție în curs pentru Administratorul de Fonduri de Investiții Alternative al Fondului Proprietatea.

Prin urmare, firma americană nu va transmite un răspuns la cererea de oferte către consultantul de selecție, Deutsche Numis.

Fondul Proprietatea a fost înființat în anul 2005 pentru a despăgubi românii ale căror proprietăți au fost confiscate în timpul regimului comunist.

După 15 ani, americanii de la Franklin Templeton pleacă de la Fondul Proprietatea

Franklin Templeton a fost selectat să administreze Fondul în 2009, în urma unui proces competitiv de selecție, și a fost numit oficial manager al Fondului și administrator unic în cadrul unei adunări a acționarilor Fondului din septembrie 2010.

FP a fost listat la Bursa de Valori București în ianuarie 2011 și pe Specialist Fund Market al London Stock Exchange în aprilie 2015.

Sub conducerea și administrarea Franklin Templeton în ultimii 14 ani, Fondul Proprietatea a fost un susținător ferm al drepturilor acționarilor minoritari, sprijinind îmbunătățirea guvernanței corporative, transparenței și responsabilității în companiile de stat.

Printre principalele realizări și contribuții la economia și piața de capital din România se numără:

  • Randament total pentru acționari de 983% pentru acțiunile Fondului și 313% pentru Valoarea Activului Net (VAN) în lei, respectiv 632% și 184% în USD, de la listarea Fondului la Bursa de Valori București în ianuarie 2011 până la 31 martie 2024.
  • Randamentul prețului acțiunilor în USD a depășit performanțele principalilor indici globali, regionali și locali
  • 1,5 miliarde USD de noi investiții străine de portofoliu în România
  • Aproximativ 50 de tranzacții în valoare totală de 4,3 miliarde USD, inclusiv listarea istorică a Hidroelectrica S.A., a treia ca mărime pe o bursă din Europa Centrală, cea mai mare din România și cel mai mare IPO din Europa în 2023
  • Peste 7 miliarde USD returnați acționarilor Fondului prin dividende, returnări de capital și răscumpărări de acțiuni
  • Creșterea vizibilității și viabilității României ca destinație de investiții în rândul acționarilor naționali și internaționali

Deși nu vom participa la actualul proces de selecție, rămânem angajați în continuarea succesului Fondului și explorarea oportunităților de dezvoltare ulterioară a pieței de capital din România”, a declarat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Romania și Manager de portofoliu al Fondului Proprietatea.