După 40 sau 50 de ani, te mai poți angaja?
De la 40, 50 de ani, un om nu mai poate fi angajat cu ușurință. I se spune că experiența pe care o are este prea mare pentru compania respectivă. O temă interesantă pe care am dezbătut-o la Dialogurile Puterii cu Gabriela Niță, specialist resurse umane.
Unii oameni, după vârsta de 40 de ani, întâmpină dificultăți atunci când caută să-și găsească un job corespunzător experienței profesionale pe care au dobândit-o în timp. Dintr-un motiv sau altul, au rămas fără job și atunci își caută disperați un loc de muncă. Și da, este foarte posibil să ajungă într-o astfel de situație în care să accepte un job mai jos față de nivelul lor de pregătire. Specialistul Gabriela Niță ne spune: ”Aici cred că trebuie discutat. Eu întotdeauna am făcut asta. Am discutat cu cărțile pe masă, cu toți candidații pe care i-am avut la interviuri. Trebuie discutat cu cărțile pe masă și văzut de la interviu dacă acea companie este receptivă și la alte propuneri de proiecte de pe urma cărora ar beneficia, cu care ar putea să vină angajatul cu mai multă experiență și să lărgească puțin aria de servicii pe care o oferă sau să îi dea posibilitatea să își aducă aportul sau nu.
După 50 de ani, poți accepta muncă de necalificat?
Candidatul ar trebui să știe foarte clar ce este dispus să facă, pentru că avem cu toții facturi de plătit, avem cu toții mâncare de pus pe masă. În momentul în care nu ai mai avut job de câteva luni, este foarte posibil să spui da, accept orice și sunt foarte fericit. Dar dacă acea companie îți oferă un job pentru necalificați și tu, după o experiență destul de mare, ai acceptat un astfel de post, poate fi absurd. Nu cred că te va lua cineva pentru pentru un post în callcenter. Da, să spunem că faci asta. Te bucuri o lună, două, trei că ai de unde să-ți plătești facturile și ce să pui pe masă. Dar la un moment dat apare frustrarea. La un moment dat apare frustrarea și companiile știu asta. Îți spun că ești over, că ăsta este! Ăsta este cuvântul folosit. De asta spun că și ele știu că nu vei sta prea mult, și, mai ales, dacă ești un om care se hrănește cu satisfacția muncii lui, da, care își dorește să își vadă rezultatul muncii.”
După 40 de ani, e de făcut o analiză și de completat cu educație financiară. Să avem constituit un buget de siguranță pentru când avem astfel de momente în viața noastră. Să nu fim presați de a accepta un job mai jos decât nivelul nostru de experiență. Aceasta ar fi tema vârstei de după 40 de ani.
Dar problemele pe care le au și tinerii la angajare, le puteți descoperi urmărind interviul cu specialistul în resurse umane, Gabriela Niță, la Dialogurile Puterii.