După ce a distrus planeta Pământ, omul a pus ochii pe Lună

De mii de ani, Luna a inspirat omenirea de la distanță, dar strălucitorul far în cerul nopții de pe Pământ – aflat la mai mult de 200.000 de mile (321.868 de kilometri) distanță – a rămas inaccesibil. Toate acestea s-au schimbat la 13 septembrie 1959, când sonda fără echipaj Luna 2 a fost lansată de către fosta Uniune Sovietică și a aterizat pe suprafața lunară.

Conform NASA, sonda Luna 2 a creat un crater când a atins suprafața Lunii între regiunile lunare Mare Imbrium și Mare Serenitatis.

Acest moment pivotal, în care praful lunar a fost stârnit, a semnalat începutul eforturilor umanității de a explora Luna, iar unii oameni de știință sugerează acum că a fost și începutul unei noi epoci geologice – numită „Antropocenul Lunar”, conform unui articol de comentariu publicat recent în revista Nature Geoscience.

„Conceptul este asemănător cu discuția despre Antropocen pe Terra – explorarea modului în care oamenii au afectat planeta noastră„, a declarat autorul principal al articolului, Justin Holcomb, un cercetător postdoctoral la Kansas Geological Survey de la University of Kansas.

„Consensul este că pe Terra, Antropocenul a început într-un moment din trecut, fie acum sute de mii de ani, fie în anii 1950„, a spus Holcomb. „Similar, pe Lună, susținem că Antropocenul Lunar a început deja, dar dorim să prevenim deteriorarea masivă sau amânarea recunoașterii sale până când putem măsura un halo lunar semnificativ cauzat de activitățile umane, ceea ce ar fi prea târziu.”

Explorarea spațială a Lunii a marcat o tranziție importantă în istoria umanității și, potrivit acestor cercetări, a lăsat amprente semnificative asupra corpului ceresc. Într-adevăr, aceasta marchează începutul unei noi ere, unde impactul uman asupra Lunii este demn de atenție și analiză. De la Luna 2, numeroase misiuni spațiale au continuat să își extindă influența, aducând noi perspective asupra istoriei și geologiei Lunii.

Cercetătorii avertizează cu privire la necesitatea de a gestiona cu grijă impactul uman asupra Lunii pentru a evita deteriorarea majoră și pentru a recunoaște această nouă eră geologică înainte ca semnele ei să devină prea evidente. Este un apel la acțiune pentru explorarea spațială responsabilă și pentru protejarea corpului ceresc care, timp de mii de ani, a fascinat și inspirat omenirea de pe Pământ.

Explorarea Umană a Lunii și Amprenta Antropocenului Lunar

În timp ce entuziaștii de activități în aer liber și vizitatorii parcurilor naționale sunt, în general, familiarizați cu conceptul „Leave No Trace” – respectarea și menținerea mediilor naturale, lăsând lucrurile așa cum au fost găsite și eliminând în mod corespunzător deșeurile – Luna este acum împânzită de urmele explorării.

De la aterizarea navei spațiale Luna 2, s-au înregistrat peste o sută de aterizări reușite și nereușite pe Lună, iar „oamenii au cauzat perturbări ale suprafeței în cel puțin 58 de locuri suplimentare pe suprafața lunară„, conform studiului. A ateriza pe suprafața lunară este extrem de dificil, așa cum o demonstrează numeroasele accidente care au lăsat urme și au creat noi cratere.

Într-o eră dominată de războiul rece, misiunile lunare au fost demarate, majoritatea fiind fără echipaj uman la bord. Misiunile Apollo ale NASA au fost primele care au trimis oameni în jurul Lunii în anii ’60, înainte de aterizarea sigură a astronauților pe suprafața lunară pentru prima dată în 1969 cu Apollo 11. În total, 12 astronauți NASA au pășit pe suprafața lunară între 1969 și 1972.

Odată cu sosirea oamenilor, au sosit și o mulțime de obiecte care au rămas în urmă, inclusiv echipament științific pentru experimente, componente de nave spațiale, drapele, fotografii și chiar mingi de golf, saci cu excremente umane și texte religioase, conform cercetătorilor.

Cu toate acestea, de pe Pământ, Luna pare neschimbată. De fapt, nu are o atmosferă de protecție sau o magnetosferă asemănătoare cu cea a Pământului nostru vital, ceea ce face ca micrometeoriții să lovească regulat suprafața lunară.

Declarația unui Antropocen Lunar ar putea spune clar că Luna se schimbă în moduri care nu ar fi naturale, datorită explorării umane, spun cercetătorii.

„Procesele culturale încep să depășească fundalul natural al proceselor geologice de pe Lună„, a spus Holcomb. „Aceste procese implică mișcarea sedimentelor, pe care le numim ‘regolit‘, pe Lună. În mod obișnuit, aceste procese includ impacte de meteoriți și evenimente de mișcare masivă, printre altele. Cu toate acestea, când luăm în considerare impactul roverelor, landerelor și mișcării umane, ele perturbă semnificativ regolitul.”

Luna are și caracteristici precum o exosferă delicată compusă din praf, gaze și gheață în interiorul zonelor permanent umbrite, care sunt vulnerabile și ar putea fi perturbate de explorările continue, au scris autorii în articolul lor.

„Misiunile viitoare trebuie să ia în considerare reducerea efectelor dăunătoare asupra mediilor lunare„

În timp ce o nouă cursă spațială ia amploare, cu mai multe țări care își îndreaptă atenția spre aterizarea de misiuni robotizate și echipate pentru a explora polul sud al Lunii și alte regiuni lunare neexplorate și greu accesibile, cercetătorii avertizează că:

„peisajul lunar va fi complet diferit în 50 de ani”

Astfel, programul Artemis al NASA intenționează să readucă oamenii pe suprafața lunară în 2026, iar ambițiile agenției includ stabilirea unei prezențe umane susținute pe Lună, cu habitate susținute de resurse precum gheața de apă la polul sud lunar. Ambițiile spațiale ale Chinei includ și aterizarea pe Lună.

În contextul noii curse spațiale, Lună va deveni, fără îndoială, un mediu cu totul diferit în decurs de 50 de ani, a avertizat Holcomb. „Multe țări vor fi prezente, ceea ce va duce la numeroase provocări. Scopul nostru este să demontăm mitul static lunar și să subliniem importanța impactului nostru, nu doar în trecut, ci continuu și în viitor. Ne propunem să inițiem discuții despre impactul nostru asupra suprafeței lunare înainte să fie prea târziu.„

Amprenta umană asupra Lunii a fost recunoscută ca fiind un fel de moștenire arheologică care necesită o formă de protecție. Încă de la început, cercetătorii au exprimat dorința de a menține site-urile de aterizare Apollo și de a cataloga obiectele lăsate în urmă pentru a conserva „moștenirea spațială„. Cu toate acestea, acest tip de conservare este dificil de realizat deoarece nicio țară sau entitate nu „deține” Luna.

„Tema recurentă în munca noastră este semnificația materialului lunar și a urmelor pe Lună ca resurse valoroase, asemănătoare cu un site înregistrat arheologic pe care ne-am angajat să-l conservăm„, a declarat Holcomb.

„Conceptul de Antropocen Lunar își propune să sensibilizeze și să provoace contemplare cu privire la impactul nostru asupra suprafeței lunare, precum și asupra influenței noastre asupra conservării artefactelor istorice.„

Aterizarea lunară Apollo 11 a marcat prima dată când oamenii au pășit pe o altă lume. Amprentele lăsate în praful lunar de către astronauți sunt, probabil, cele mai emblematice ale călătoriei continue a omenirii, care probabil va include planete precum Marte în viitor, au spus cercetătorii.

„Ca arheologi, percepem urmele pe Lună ca o extensie a călătoriei umanității din Africa, un moment pivotal în existența speciei noastre„, a spus Holcomb. „Aceste amprente sunt împletite cu narațiunea generală a evoluției. În acest cadru, ne străduim să captăm interesul nu doar al oamenilor de știință planetari, ci și al arheologilor și antropologilor care nu ar participa în mod obișnuit la discuții despre știința planetară.„

Am parcurs aici un tablou de intenții raționale și marcate de responsabilitatea pe care oamenii de știință simt că trebuie s-o manifeste față de astrul nostru preferat. Totuși, e bine să nu uităm că se vând deja terenuri pe Lună, cine are bani destui dorește neapărat să-și construiască și pe lună ceva, o cabană, o vilă, un hotelaș.

Nici nu îndrăznim să ne gândim cum va arăta Luna după ce va fi ajuns acolo, de exemplu, vecinul meu, care adaugă în fiecare an, în curtea nu foarte mare pe care o deține, încă un șopron, o colnă, un atelier de tăiat fier vechi, tot ce se mai poate, ca să nu se simtă singur pe lume…