După ministrul Bode, și purtătorul de cuvânt al PNL vorbește despre candidatura lui Ciucă la prezidențiale
Ionuț Stroe este al doilea oficial liberal care vorbește public despre candidatura lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale din 2024.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe spune că Nicolae Ciucă este în mod automat candidatul PNL la prezidenţiale, transmite News.ro.
”Din punctul nostru de vedere, este profilul care cadrează perfect cu această funcţie, a dovedit nu numai competenţă, nu numai decenţă, cumpătare, dar în relaţia partidelor din coaliţie a fost omul echilibrului”, a spus reprezentantul PNL.
”Este exagerat să avansăm astfel de scenarii în momentul de faţă. Evident, este în mod automat şi candidatul nostru”, a spus Ionuţ Stroe, întrevat în emisiunea Proiect de ţară: România, dacă Nicolae Ciucă este candidatul PNL la alegerile prezidenţiale.
”Din punctul nostru de vedere este profilul care cadrează perfect cu această funcţie, a dovedit nu numai competenţă, nu numai decenţă, cumpătare, dar în relaţia partidelor din coaliţie a fost omul echilibrului, a fost omul care tot timpul a fost orientat tot timpul mult mai mult către seriozitate şi muncă decât către competiţiile politice şi mizele mai micuţe”, a mai spus Stroe.