După trei ani, medicul francez Didier Raoult își schimbă părerea despre hidroxiclorochina
Celebrul medic francez Didier Raoult se desparte parțial de hidroxiclorochina, precizând că nu este eficace în tratamentul infecției cu varianta Omicron a coronavirusului, transmit agențiile de presă.
Medicul face această precizare, după ce a făcut o intensă promovare a acestui medicament ca tratament contra Covid-19, în anul 2020.
Acum, el face un pas înapoi, pe Twitter (la 4 mai). ”Sunt de acord cu ANSM (Agenția națională pentru securitatea medicamentului și produselor de sănătate din Franța n.r.) în privința hidroxiclorochinei contra Covid” , scrie medicul infecționist.
Aceasta nu merge și în cazul variantei Omicron din 2022: concentrațiile necesare pentru inhibrarea Omicron sunt de 50 de ori mai mari față de celelalte variante”.
Didier Raoult a părăsit postul de director al IHU Mediterranee Infection la 1 septembrie, după un proces. De asemenea, el nu mai este profesor universitar practician la două importante spitale.
ANSM a susținut că folosirea acestei substanțe este contraindicată pacienților deoarece poate avea efecte adverse asupra funcției cardiace.
Organizația Mondială a Sănătății nu a recomandat folosirea hidroxiclorochinei în tratamentul Covid-19. Această recomandare se bazează pe rezultatele indicate de 30 de studii în care au fost incluși peste 100.000 de pacienți afectați de Covid-19.
Hidroxiclorochina nu reduce nici mortalitatea, nici necesitatea de a se recurge la ventilație artificială și nici durata folosirii acesteia, însă poate mări riscul de aritmie cardiacă, de tulburări saguine și limfatice, de leziuni renale și, de asemenea, de tulburări și insuficiență hepatică, avertizează OMS.