Dusan Uhrin Jr. a revenit la Dinamo: „M-am întors pentru suporteri”
Dinamo a anunţat, miercuri, că Dusan Uhrin Jr, este noul antrenor principal al echipei.
“Bine ai revenit la Dinamo Bucureşti, Dušan Uhrin! Dinamo Bucureşti a ajuns la un acord cu antrenorul Dušan Uhrin pentru a prelua, de astăzi, conducerea tehnică a echipei noastre. Tehnicianul ceh a ajuns în urmă cu câteva momente în Bucureşti şi va conduce, la ora 17:30, prima şedinţă de pregătire în cantonamentul de la Săftica”, este anunţul celor de la Dinamo.
Uhrin jr. a mai pregătit formația din Șoseaua Ștefan cel Mare în două mandate în carieră, în sezonul competiţional 2019-2020 (23 de meciuri, 9 victorii, patru remize, 10 înfrângeri) şi anul trecut, când a terminat campionatul pe locul 5 în play-out (9 partide, 5 victorii, două remize, două eşecuri), cifre în Liga 1.
Antrenorul Dusan Uhrin Jr. a declarat, miercuri, la sosirea în România că revine la Dinamo pentru a ajuta.
“Am revenit pentru că am fost chemat să ajut. Îmi place Dinamo. Nu am semnat un contract până acum. M-am întors pentru suporteri. Am fost sunat ieri seară. Începem să discutăm în această seară. Va fi mult mai dificil decât anul trecut. Trebuie să îi văd pe jucători la antrenament. Merg la Săftica. Îmi place România. Vom vedea ce va fi în seara asta. Poate mă întorc la Praga. Nu am semnat”, a spus Uhrin, potrivit news.ro.
Dinamo a anunţat, miercuri, încheierea pe cale amiabilă a contractului cu antrenorul Flavius Stoican. Dinamo ocupă locul 8, de baraj, cu nouă puncte, la opt puncte de FC U Craiova, de pe locul 6, ultimul de menţinere.