E considerat unul dintre cei mai mari sportivi ai tuturor timpurilor: Câți ani are Pete Sampras
Fostul jucător american de tenis Peter („Pete”) Sampras este considerat unul dintre cei mai mari sportivi ai tuturor timpurilor. De-a lungul celor 15 ani de carieră, a câştigat 14 turnee de Grand Slam, a terminat ca lider mondial şase ani la rând (record în era „open”), a câştigat titlul la Wimbledon de şapte ori, egalând recordul lui Wiliam Renshaw (1881-1889).
De asemenea, a triumfat de cinci ori la US Open, record în era „open”, împărţit cu compatriotul său Jimmy Connors. Sampras este cunoscut pentru serviciile sale foarte puternice, voleurile precise şi pentru modestia sa. În 2003, s-a retras din activitatea competiţională.
Veleități atletice, de la o vârstă fragedă
Pete s-a născut în Washington DC, la 12 august 1971, potrivit www.itftennis.com, fiind al treilea fiu al lui Sammy şi George Sampras, imigranţi greci. Încă de la o vârstă fragedă, Pete a arătat veleităţi atletice impresionante. Tânărul Sampras a descoperit o rachetă în pivniţa casei sale, după care a petrecut ore în şir lovind mingea de un perete. În 1978, familia Sampras s-a mutat la Palos Verdes, California, unde climatul călduros i-a permis lui Pete să joace şi mai mult tenis.
S-a înscris apoi în Peninsula Racquet Club, unde şi-a demonstrat pentru prima oară talentul. La 11 ani, învăţase deja tehnica serviciu-voleu, care urma să devină principala parte a jocului său. A fost descoperit de Peter Fisher, un medic pediatru şi fan al tenisului, care a devenit mentorul său pentru o bună parte a carierei, supervizându-i antrenamentele şi angajându-i antrenori. Fisher a fost decisiv în transformarea reverului cu două mâini al lui Pete într-o lovitură cu o singură mână, pentru ca acesta să aibă şanse mai mari la câştigarea Wimbledonului.
Sampras l-a învins pe Agassi în trei seturi
Conform https://unctatseta.wordpress.com/, Sampras a devenit profesionist la 16 ani, în 1988. A ajuns până în optimi la US Open, în 1989, învingându-l pe campionul din 1988, suedezul Mats Wilander, în turul secund. A câştigat primul său turneu important în februarie 1990, la Philadelphia. În august 1990 a câştigat primul său Grand Slam, la US Open. L-a eliminat pe cehul Ivan Lendl în sferturi, oprind seria acestuia de opt finale consecutive la Flushing Meadows. L-a învins pe John McEnroe în semifinale, pentru a juca în finală cu un alt tânăr talent american, Andre Agassi, conform www.tennisfame.com. Sampras l-a învins pe Agassi în trei seturi, devenind cel mai tânăr tenisman câştigător vreodată la US Open, la vârsta de 19 ani şi 28 de zile. Rivalitatea dintre Sampras şi Agassi a devenit principala bătălie a anilor ’90, Pete câştigând 20 dintre cele 34 de întâlniri între cei doi.
În 1991, a câştigat primul dintre cele cinci Turnee ale Campionilor, Tennis Masters Cup. În 1992, a ajuns în sferturi la Roland Garros, pentru prima oară dintr-o serie de trei, a atins semifinale la Wimbledon, iar la US Open a pierdut în finală, în faţa suedezului Stefan Edberg. A jucat în acel an şi pentru echipa de Cupa Davis a SUA. În aprilie 1993, a devenit pentru prima oară numărul 1 mondial, notează www.atptour.com. Peste trei luni îşi adjudecă primul său titlu la Wimbledon, după victoria asupra fostului lider mondial, americanul Jim Courier. Imediat, a urmat al doilea titlu la US Open. A terminat anul ca număr 1 ATP detaşat şi a stabilit un nou record, devenind primul jucător care a servit mai mult de 1.000 de aşi într-un sezon.
Sampras a dominat Wimbledonul de-a lungul următorilor zece ani şi a câştigat trei titluri consecutive, între 1993 şi 1995. A obţinut apoi alte patru titluri la rând, între 1997 şi 2000, devenind jucătorul cu cel mai mare succes la Wimbledon din istorie. Victoria sa din 2000 i-a depăşit şi recordul lui Ray Emerson, care câştigase 12 titluri de Grand Slam.
Suprafaţa de joc preferată a lui Pete a fost iarba
A câştigat şi două turnee de Australian Open. În 1994, l-a învins pe compatriotul său, Todd Martin, în finală, iar în 1997 l-a bătut în ultimul act pe spaniolul Carlos Moya. Suprafaţa de joc preferată a lui Pete a fost, fără îndoială, iarba. A fost, de asemenea, renumit pentru capacitatea de a juca pe orice teren. Singura slăbiciune a lui a fost zgura, unde suprafaţa lentă l-a împiedicat să-şi practice jocul obişnuit de serviciu-voleu. Cel mai bun rezultat la Roland Garros a venit în 1996, când a pierdut în semifinale în faţa viitorului învingător, rusul Evgheni Kafelnikov. În ciuda performanţelor dezamăgitoare de la Openul Franţei, Sampras a avut câteva rezultate notabile pe zgură. A câştigat prestigiosul Open al Italiei în 1994, învingându-l în finală pe germanul Boris Becker, precum şi cele două meciuri de simplu din finala de Cupa Davis din 1995, contra Rusiei, când i-a învins pe Kafelnikov şi Chesnokov, chiar la Moscova. De asemenea, a câştigat un turneu pe zgură în 1998, la Atlanta, trecând în finală de australianul Joachim Stoltenberg.
Blogul unctatseta.wordpress.com mai notează că Sampras a ajuns în semifinalele Australian Open în 2000, pierzând în faţa lui Agassi, şi s-a impus la Miami, pentru a treia oară în luna martie. A bătut apoi recordul de 12 turnee de Grand Slam, câştigând încă o dată la Wimbledon, în ciuda unei accidentări la picior. După această victorie, Pete Sampras nu a mai câştigat niciun titlu timp de doi ani. În 2002, la US Open, l-a întâlnit în finală pe Andre Agassi, pe care l-a înfruntat şi în prima sa finală de Grand Slam, cu 12 ani mai devreme. După o luptă de patru seturi între cei doi veterani, Sampras a reuşit să-şi îmbunătăţească recordul, câştigând 14 titluri de Grand Slam, şi să-l egaleze pe cel al lui Jimmy Connors, cu cinci victorii la US Open. Acesta a fost ultimul turneu al lui Sampras. Deşi nu a jucat deloc următoarele 12 luni, şi-a oficializat retragerea abia în august 2003, chiar înainte de US Open.
De-a lungul carierei sale, Sampras a câştigat 64 de turnee ATP, printre care 14 titluri de Grand Slam, 11 turnee Masters şi cinci Tennis Masters Cup, precum şi două turnee de dublu, menţionează www.atptour.com. A fost lider mondial 286 de săptămâni la rând, terminând şase ani consecutiv pe prima poziţie a clasamentului, record neegalat până în prezent. A terminat 12 ani între primii 10 jucători ai lumii. Doar Connors, Lendl şi Agassi au mai reuşit această performanţă. A câştigat 43 milioane de dolari în întreaga sa carieră