E-Distribuție: Consumul de energie rămâne ridicat zilele următoare; recomandăm să nu se depășească puterea declarată a instalației
Valorile privind consumul de energie vor rămâne ridicate zilele următoare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, conform estimărilor E-Distribuţie, compania recomandând un consum de energie care să nu depăşească puterea declarată a instalaţiei.
„Având în vedere avertismentele meteorologice de caniculă, estimăm că valorile de consum vor rămâne ridicate zilele următoare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu şi recomandăm un consum de energie care să nu depăşească puterea declarată a instalaţiei, pentru alimentarea în siguranţă a locuinţelor sau construcţiilor cu caracter comercial„, spun reprezentanţii companiei într-un comunicat.
E-Distribuţie Muntenia a decis să suplimenteze numărul echipelor din teren, pentru a interveni în cel mai scurt timp posibil în cazul unor eventuale avarii în reţeaua de distribuţie a energiei electrice, pe fondul condiţiilor meteorologice extreme.
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în Bucureşti în ultimele zile au condus la creşterea consumului de energie electrică. Potrivit datelor E-Distribuţie Muntenia, vârful de consum la nivelul Capitalei şi al judeţelor Ilfov şi Giurgiu a fost atins pe data de 29 iulie 2021, la ora 15:00, când acesta s-a ridicat la 1.423 de MW, cu 16% mai mult faţă de cifrele înregistrate cu o săptămână în urmă.
În Bucureşti, zonele cu cel mai crescut consum de energie electrică în data de 29 iulie au fost nordul Capitalei, Pipera şi Drumul Taberei, în timp ce, în judeţul Ilfov, cotele cele mai ridicate de consum s-au înregistrat în Afumaţi şi Chitila.
Tot în această perioadă a fost atins şi cel mai mare număr de apeluri în call center. La nivelul regiunii E-Distribuţie Muntenia, pe data de 28 iulie 2021, au fost 12.000 de clienţi care au apelat la serviciul de asistenţă, de patru ori mai mult faţă de media pe zi din luna respectivă şi aproape dublu faţă de vârful înregistrat în iulie 2020.