E în ADN: Cum pot fi urmăriți traficanţii de fildeş
Teste ADN realizate pe colţi de elefanţi au permis descoperirea sursei traficului de fildeş, dezvăluind vaste reţele în Africa, administrate de un număr restrâns de organizaţii de infractori, potrivit unui studiu menționat de AFP.
Oamenii de ştiinţă au analizat peste 4.300 de colţi de elefanţi proveniţi din 12 ţări africane, în scopul de a-i ajuta pe anchetatori în lupta lor împotriva foarte profitabilului comerţ ilegal cu fildeş, care contribuie la decimarea elefanţilor din savanele şi pădurile de pe acest continent. Ei au realizat teste ADN pe 49 de capturi efectuate între 2002 şi 2019, descoperite în containere, unde colţii de elefanţi erau ascunşi sub alte mărfuri, dar aproape niciodată alături de perechile lor, pentru ca traficanţii să îşi acopere urmele. Genetica a permis asocierea fiecărui exemplar de elefant cu o altă încărcătură, aşa cum a dezvăluit un studiu precedent realizat de aceeaşi echipă, în 2018.
Întrucât şansele de a reuni o pereche de colţi rămâneau foarte mici, cercetătorii au decis să lărgească domeniul de cercetare la rudele apropiate din aceeaşi familie de elefanţi – părinţi şi progeniturile lor, fraţi, fraţi vitregi şi surori vitrege -, au explicat autorii studiului publicat în Nature Human Behaviour.