E nevoie de o finanţarea adecvată a programelor pentru diagnosticul şi tratamentul hepatitelor virale
Țara noastră se află printre țările europene cu cele mai mari rate de prevalență a hepatitelor virale, find necesară o finanțare adecvată pentru diagnosticul și tratamentul acestor afecțiuni.
În acest sens, un rol major îl are campania de testare din cadrul Proiectului Live(RO)2-Sud pentru regiunile Sud-Vest Oltenia și Sud-Muntenia pentru depistarea virusurilor hepatitice B și C.
Astfel, au fost testate 178.000 de persoane din 12 județe, cu suportul a peste 400 de medici de familie implicați în proiect. În urma testării au fost depistate 3.895 de persoane infectate cu virusul B sau C. Dintre acestea, 2.973 au ajuns deja la stadializare într-unul dintre cele 3 Centre de Prevenţie înfiinţate în cadrul proiectului, respectiv la Institutul Clinic Fundeni, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, se precizează în comunicatul Institutului Clinic Fundeni.
Campaniile de testare au fost realizate în perioada iulie 2021 – iulie 2023 în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Ialomiţa, Giurgiu, Călăraşi, Dolj, Olt, Mehedinţi, Vâlcea şi Gorj.
În cele douăsprezece judeţe au fost testate 129.654 persoane din mediul rural şi 48.464 din mediul urban. Dintre acestea, 142.018 sunt încadrate în categoriile de grupuri vulnerabile.
În finalul comunicatului ICF se subliniază necesitatea unei finanțări adecvate a programelor de sănătate pentru diagnosticul şi tratamentul hepatitelor virale, ”în conformitate cu strategia naţională de sănătate în care bolile transmisibile sunt încadrate ca prioritate naţională”.