E oficial! Dosarul cu șină devine istorie
Legea debirocratizării administraţiei publice, prin care este eliminat dosarul cu şină şi copiile după documente emise de instituţii ale statului român, a intrat, marţi, în vigoare.
”Este legea fiecărui român care a pierdut ore la cozi interminabile, care a făcut drumuri inutile pentru că nu avea o hârtie”, a transmis Diana Morar (PNL), unul dintre iniţiatorii actului normativ.
”Legea 9/2023, a debirocratizării, a cărei iniţiator sunt, a intrat oficial în vigoare astăzi, 4 iulie (…) fiecare român trebuie să afle ce drepturi are prin această lege, care elimină câteva elemente birocratice de referinţă din interacţiunea noastră cu statul”, a transmis, marţi, Diana Morar (PNL), unul dintre iniţiatorii actului normativ.
Legea elimină dosarul cu şină şi toate obiectele de papetărie, copiile legalizate, copiile de pe buletin şi alte documente emise tot de instituţii publice şi obligă instituţiile să pună la dispoziţie formularele sau cererile în format electronic.
”Este legea fiecărui român care a pierdut ore la cozi interminabile, care a făcut drumuri inutile pentru că nu avea o hârtie, care a strâns din dinţi când a fost întrebat, cu o doză de sarcasm: «aveţi şi copie de pe buletin?!». Şi sunt milioane de astfel de români, inclusiv fiecare dintre noi, care au pierdut timp, bani, nervi şi oportunităţi la ghişeele diverselor instituţii, în aşteptarea răspunsului că dosarul cu şină e corect şi complet”, a mai transmis sursa citată.