E oficial! Hagi și-a vândut perla în Premier League
Adrian Mazilu, „wonder-kid-ul” lui Gică Hagi de la Farul, a semnat cu Brighton! Atacantul de 17 ani s-a pozat deja în tricoul noii echipe, la care va ajunge din ianuarie 2024.
Campioana României, Farul Constanța, va primi trei milioane de euro în schimbul tânărului care a „explodat” sezonul precedent, cel în care „marinarii” au câștigat titlul. Brighton a încheiat sezonul anterior pe locul 6 în Premier League și e antrenată de Roberto De Zerbi, fostul fotbalist de la CFR Cluj, scrie GSP.
Cunoscutul jurnalist Fabrizio Romano e cel care a anunțat confirmarea transferului:
„Fotbalistul roman Adrian Mazilu a semnat cu Brighton, afacerea e gata! Se va alătura clubului în ianuarie 2024 – suma de transfer este de 3 milioane de euro.
Aici (n.r. – în fotografie), agentul Fulco van Kooperen, implicat în negocierile dintre cluburi, împreună cu legenda Hagi, Mazilu și Sam Jewell de la Brighton”, a transmis celebrul Fabrizio Romano în conturile sale de social-media.
Mazilu a debutat sezonul trecut în SuperLiga și a contribuit la titlul cucerit de Farul. Adrian a jucat 19 meciuri în campionat, a marcat 6 goluri și a oferit un assist. În ultimul an, cota lui a crescut de la 25.000 de euro la 1,3 milioane de euro pe transfermarkt.com.