E sărbătoare mare în lumea sașilor: Istorie, tradiție, cultură și gastronomie la „Săptămâna Haferland”
În aceste zile, comunitatea sașilor din România sărbătorește festivalul „Săptămâna Haferland”, evenimentul emblematic dedicat promovării culturii și tradițiilor săsești din Transilvania.
Aproximativ 10.000 de vizitatori din diverse țări precum România, Germania, Austria, Regatul Unit și chiar Statele Unite ale Americii sunt așteptați la cea mai recentă ediție a festivalului care are loc în 10 localități din Haferland, zona istorică cunoscută și sub numele de Țara Ovăzului, întinzându-se aproximativ de la Brașov până la Sighișoara.
Președintele Fundației Mihai Eminescu Trust, Caroline Fernolend, a explicat originea numelui Haferland, subliniind că această regiune a primit denumirea datorită fertilității mai reduse a solului în comparație cu alte regiuni precum Brașovul sau Bărăganul, locuitorii trăind în principal din creșterea animalelor.
Festivalul include o serie de activități precum vizitarea monumentelor istorice, conferințe, expoziții, degustări de produse bio, concerte și spectacole de muzică tradițională săsească. Atracțiile precum arhitectura distinctivă a bisericilor fortificate, frumusețea mediului înconjurător și bogăția gastronomică a regiunii atraște tot mai mulți vizitatori de la an la an.
Ediția din acest an, sub titlul „Istorie, tradiție și cultură: Ieri și azi în Haferland”, este organizată sub patronajul prințului Philipp de Liechtenstein și sub egida Familiei Regale a României, care participă pentru prima dată la eveniment.