E simplă: Dieta Andreei Esca
Prezentatoarea TV Andreea Esca reușit să slăbească 6 kilograme, iar pe lângă exercițiile fizice pe care le face în fiecare zi, a mărturisit că a apelat la un nutriționist, care a ajutat-o să-și creeze o dietă personalizată.
„Sinceră să fiu, lucrurile sunt destul de simple, adică trebuie să înveți cumva să mănânci, să nu asociezi niște alimente și să ai voință să mănânci cantitatea care trebuie și alimentele combinate într-un anume fel. (…)
Adică nu mai mănânci șnițel, care are și carne și ou și făină, sau nu mănânci carne cu cartofi. În primul rând, asta e cel mai important, că asta făceam și asta facem toți, că sunt gustoase, adică vrei să mănânci carne cu cartofi, nu ai chef să mănânci carne cu salată, dar dacă vrei să slăbești, mănânci carne cu salată și nu mai mănânci o porție de 200 de grame, mănânci o porție de 100 de grame, asta e tot. Nu mai mănânci atât de mult și te obișnuiești așa”, a susținut Andreea Esca potrivit redactia.ro.
E bine cu mâncare puțină
„Cred că e bine a mânca mai puțin. Eu nu am mâncat zahăr decât din fructe, nu am mai mâncat dulciuri, ca să evit, și pâine, tot așa, o felie de pâine de secară, care mie îmi place foarte mult. De exemplu, cea mai mare dorință a fost să pot să mănânc pâine, pentru că mie îmi place pâinea foarte mult, nu am o problemă să renunț la dulciuri”, a mai adăugat aceasta.