Echipa campioană de rugby a României a rămas blocată în Africa de Sud, din cauza variantei Omicron a COVID-19
Echipa campioană de rugby a României, CSM Știința Baia Mare, se află în Africa de Sud de aproximativ două săptămâni. Sâmbătă, delegația care include 32 de membri, ar fi trebuit să se îmbarce către România, ceea ce nu s-a mai putut face, după ce toate cursele către Europa au fost anulate. Acum, Ambasada României de la Pretoria face eforturi pentru identificarea unor alternative de zboruri de deplasare spre ţară,
Oficialii echipei au luat legătura cu directorul general pentru Afaceri Consulare care acum încearcă să facă rost de bilete şi rute alternative. Şi oficialii din România sunt la curent cu situaţia şi sunt în legătură cu cei de la Ambasadă şi Consulat, arată ObservatorNews.ro
Cei 32 de membri au fost testaţi şi deocamdată sunt negativi. Rugbiștii români au participat la Toyota Challenge Cup, competiție găzduită în intervalul 13-26 noiembrie de capitala juridică a Africii de Sud, Bloemfontein.
Ce fac autoritățile
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că, în contextul aplicării recomandărilor privind suspendarea zborurilor curselor aeriene către Uniunea Europeană, ca urmare a identificării unei noi variante de coronavirus în Africa de Sud, Ambasada României la Pretoria gestionează, la acest moment, situaţia a 36 de cetăţeni români (turişti, navigatori şi membri ai unei delegaţii sportive) ale căror curse au fost anulate de către companiile aeriene la care aceştia aveau rezervări.
Ambasada României la Pretoria a efectuat, în regim de urgenţă, demersuri pentru prelungirea cazării membrilor delegaţiei sportive, pentru asigurarea celor necesare şi, în mod intensiv, pentru identificarea unor alternative de zboruri de deplasare spre ţară.