Echipă mixtă polițist – inspector DSP, dată afară de edil din Primăria Mărășești
Pe aici nu se trece rămâne un slogan în vigoare și după 100 de ani, în Mărășești: o echipă mixtă de control formată dintr-un polițist și un reprezentant al Direcției de Sănătate Publică Vrancea a fost data afară din sediul Primăriei de edilul oraşului. Echipa constatase că mai multe persoane, între care şi primarul, nu purtau mască de protecţie.
Vineri, un angajat al DSP Vrancea şi un agent al IPJ Vrancea au vrut să verifice modul de respectare a măsurilor de siguranţă epidemiologică în Primăria Mărăşeşti. La intrarea în instituţie, cei doi membri ai echipei de control au constatat că secretara nu purta mască şi i s-a cerut să se conformeze măsurilor legale stabilite.
„Pentru că inclusiv uşa de la biroul primarului era deschisă, cei doi s-au recomandat şi au constatat că, de asemenea, primarul şi viceprimarul nu purtau mască de protecţie. Când angajata DSP i-a întrebat de ce nu poartă mască, primarul Valerică Chitic s-a adresat celor doi într-un mod nepoliticos, spunând că în instituţie el hotărăşte. Angajata DSP a insistat şi a motivat prezenţa sa, menţionând că are tot dreptul să verifice modul de respectare a măsurilor sanitare în instituţiile publice. În momentul în care i-a adresat recomandări edilului în sensul respectării legii, acesta a avut un exces de furie şi a poftit-o afară pe angajata DSP”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Vrancea.
Nici agentul de la IPJ Vrancea nu a fost tratat mai bine, primarul Chitic adresându-i-se în același mod nepoliticos, dându-l afară şi pe el din instituţie.
Potrivit sursei citate, ca urmare a celor constatate, a fost întocmit proces verbal, iar Primăria Mărăşeşti va fi amendată pentru nerespectarea măsurilor de siguranţă epidemiologică.
Edilul recunoaște fapta, dar are o explicație
Primarul oraşului Mărăşeşti recunoaşte că nu purta mască la momentul controlului deoarece se afla singur în birou şi spune că echipa de control ar fi intrat cu forţa în biroul său, fără să se recomande.
„Într-adevăr, nu aveam mască, dar eram singur în birou la mine, semnam hârtii. Dânsa (reprezentanta DSP – n.r.) nu s-a legitimat, nu a arătat ordin de serviciu, legitimaţie, nu a arătat nimic. A intrat peste mine în birou cu forţa şi a început să mă ameninţe că nu port mască. Dacă i-aş fi dat voie să intre, mi-aş fi pus masca înainte să stau de vorbă cu dânsa. Angajata DSP Vrancea mi-a vorbit urât şi m-a ameninţat. Atunci am poftit-o să iasă afară. Nici vorbă că viceprimarul era cu mine în birou. L-am chemat eu, după ce poliţiştul s-a prezentat şi a spus că au venit să stea de vorbă cu oamenii, să-i înveţe cum să se protejeze. Nu îmi amintesc dacă viceprimarul purta sau nu mască de protecţie. Însă secretara sigur purta mască, pentru că altfel nu ar fi stat de vorbă cu dânşii”, a declarat, pentru Agerpres, primarul Valerică Chitic.
Edilul susține că va da în judecată DSP dacă va fi amendat, având martori angajaţii primăriei, dar şi camerele de luat vederi din instituţie.
„Nu are ce sancţiuni să îmi dea, pentru că eu contest orice în instanţă. Eu am camere de luat vederi în primărie. Am dovezi cum au intrat, ei nu au nicio dovadă. Am şi angajaţii primăriei care erau acolo ca martori. Dacă mă dă în judecată, îi cer şi despăgubiri doamnei de la DSP, pentru că m-a ameninţat”, a spus Valerică Chitic.