Echipaje de mixte de polițiști români și bulgari patrulează în proximitatea Vămii Giurgiu
Timp de o lună, polițiștii români și bulgari au programate acțiuni comune pe drumurile care merg spre punctul de trecere a frontierei Giurgiu- Ruse.
chipaje mixte de poliţie rutieră română şi bulgară vor acţiona în comun, în perioada 10 august- 14 septembrie, pe tronsoanele de drum care converg către frontiera româno-bulgară în cadrul unei acţiuni ce are drept scop creşterea securităţii traficului rutier.
„În sezonul estival 2022, respectiv în perioada 10 august- 14 septembrie, la nivelul judeţului Giurgiu şi în localitatea Ruse din Bulgaria se organizează acţiuni comune, la care vor participa echipaje mixte ale poliţiei rutiere române şi bulgare, pe tronsoanele de drum care converg către frontiera româno-bulgară.
Controalele vor fi desfăşurate în zilele de miercuri, vineri şi duminică, când valorile de trafic spre şi dinspre frontiera româno-bulgară cresc, punctele de control vizând în special, tronsoanele de drum ce converg către trecerea frontierei Giurgiu-Ruse.
Activităţile comune vor viza îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între autorităţile de aplicare a legii din cele două state, creşterea securităţii traficului rutier, respectiv a eficienţei controalelor pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulaţie, precum şi identificarea vehiculelor sustrase sau care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi admise în circulaţie pe drumurile publice şi verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru conducerea pe drumurile publice din România a autovehiculelor înmatriculate în Bulgaria”, precizează reprezentanții IPJ Giurgiu într-un comunicat de presă.
Aceștia mai spun că poliţiştii români şi bulgari vor urmări depistarea autovehiculelor înmatriculate în România, Bulgaria sau alte state, care circulă ilegal pe teritoriul celor două state, precum şi depistarea conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.
Acţiunile în care sunt angrenaţi poliţişti români şi poliţişti bulgari se vor desfăşura prin folosirea în cascadă a sistemelor de supraveghere video a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din cadrul serviciilor rutiere, dar şi cele ale poliţiei bulgare, pe tronsoanele de drum care converg către punctele de trecere a frontierei.