Economia nevăzută a României: umbra care sufocă Bugetul

La finalul primului trimestru al anului 2025, economia României se confruntă cu provocări semnificative, evidențiate de un deficit bugetar de 1,58% din PIB în primele două luni, echivalentul a 30 de miliarde de lei. Această situație subliniază necesitatea unei analize aprofundate a factorilor care contribuie la dezechilibrele financiare persistente, în special rolul economiei subterane.

Într-un context în care guvernul și-a propus o țintă anuală de deficit de 7%, iar Comisia Europeană monitorizează îndeaproape evoluțiile fiscale ale țării, este esențial să examinăm modul în care economia nevăzută influențează proiecțiile bugetare și stabilitatea economică a României.

O fantomă de 13,1% din PIB

În inima economiei românești pulsează o entitate invizibilă, dar omniprezentă: economia subterană. Evaluată la 13,1% din PIB în 2023, aceasta plasează România în fruntea clasamentului european al economiilor informale. Deși în scădere față de anii precedenți, această proporție rămâne alarmantă, echivalând cu miliarde de lei care ocolesc fiscul și subminează finanțele publice.

Cum funcționează mașinăria subterană

Economia subterană cuprinde activități variate, de la munca la negru și evaziunea fiscală, până la afaceri nedeclarate și tranzacții ilicite. Aceste practici permit unor întreprinderi și indivizi să evite plata taxelor și impozitelor, creând o piață paralelă unde regulile jocului sunt dictate de interese personale, nu de legislație.

Contribuție la Buget: o glumă amară

Contribuția economiei subterane la bugetul de stat este, evident, nulă. Dimpotrivă, aceasta erodează baza de impozitare și amplifică deficitul bugetar. În primele două luni ale anului 2025, deficitul a atins 1,58% din PIB, adică 30 de miliarde de lei, punând sub semnul întrebării ținta anuală de 7% stabilită cu Comisia Europeană. Într-un context în care fiecare leu contează, economia subterană acționează ca o scurgere constantă și periculoasă a resurselor publice.

De ce există și cine profită

Cauzele proliferării economiei subterane sunt multiple: nivelul ridicat al taxelor, corupția endemică, birocrația sufocantă și o aplicare laxă a legii. Acești factori creează un mediu propice pentru ca afacerile să opereze în afara cadrului legal. Beneficiarii? O rețea complexă de antreprenori, funcționari corupți și muncitori dispuși să accepte condiții precare în schimbul unor venituri neimpozitate. Această simbioză toxică menține status quo-ul și împiedică reformele necesare.​

Scandaluri fără sfârșit

Economia subterană este o sursă inepuizabilă de scandaluri care zguduie periodic scena publică. De la licitații trucate și deturnări de fonduri europene, până la rețele de contrabandă și evaziune fiscală de proporții, aceste cazuri subminează încrederea cetățenilor în instituțiile statului și evidențiază vulnerabilitățile sistemului. Fiecare nouă dezvăluire nu face decât să confirme ceea ce mulți bănuiau deja: că economia nevăzută a României este, de fapt, o caracatiță cu tentacule adânc înfipte în structurile oficiale.

O luptă cu umbrele

Combaterea economiei subterane necesită mai mult decât simple declarații politice. Este nevoie de o reformă fiscală profundă, de întărirea instituțiilor de control și de o schimbare de mentalitate atât la nivelul autorităților, cât și al cetățenilor. Până atunci, economia nevăzută va continua să prospere în umbră, hrănindu-se din slăbiciunile sistemului și sufocând potențialul de dezvoltare al României.

Când fantoma e mai puternică decât statul: cine se luptă cu economia subterană și de ce pierde

România nu duce lipsă de instituții care, pe hârtie, sunt chemate să combată economia informală. Avem Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Poliția Economică, parchete specializate, Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor și, ocazional, chiar Consiliul Concurenței. În teorie, arsenalul este vast. În practică, eficiența este lamentabilă.

DGAF, „trupele speciale” ale ANAF, a fost lansată cu surle și trâmbițe în urmă cu un deceniu, dar în prezent pare să fi devenit o structură mai degrabă decorativă. Cu un număr insuficient de inspectori, fără autonomie reală și cu frecvente acuzații de folosire abuzivă sau politică, Antifrauda reușește să ajungă la marile evaziuni cam la fel cum pompierii sting incendii după ce casa s-a făcut scrum.

ANAF, deși reorganizată și informatizată parțial, se luptă cu o subdimensionare cronică a personalului, cu lipsă de instrumente moderne și cu o imagine publică învechită. De multe ori, ANAF se dovedește mai degrabă un coșmar birocratic pentru firmele mici decât un real obstacol pentru rețelele de evaziune bine organizate. Munca la negru, „plățile pe sub mână”, firmele-fantomă sau lanțurile de tranzacții fictive sunt tolerate prin pasivitate, ignorate din lipsă de capacitate sau tratate selectiv.

Justiția economică? Rareori funcționează cu rapiditate și eficiență. Dosarele de evaziune fiscală stau ani întregi în sertare, iar atunci când se finalizează, fie se prescriu, fie se soldează cu pedepse blânde sau cu amânări. Singurele „succesuri” sunt acele dosare răsunătoare scoase la rampă în perioade de campanie sau când trebuie demonstrat că „se face treabă”. Realitatea de zi cu zi, însă, e alta: economia subterană are pașaport VIP.

De ce apare economia subterană în proiecțiile bugetare? Scuza perfectă pentru ficțiuni fiscale

Unul dintre cele mai ipocrite mecanisme ale politicii bugetare românești este recursul obsesiv la „recuperarea banilor din economia gri” atunci când se justifică venituri nerealiste în proiectele de buget. Guvernele succesive, indiferent de culoare, au făcut din combaterea economiei subterane un fel de unicorn bugetar: nu l-a văzut nimeni, dar toți se jură că îl prind anul viitor.

Se alocă venituri din TVA care presupun scăderi miraculoase ale evaziunii. Se estimează creșteri ale colectării din contribuții sociale presupunând că munca la negru va dispărea într-un trimestru. Se flutură planuri grandioase de digitalizare care, chipurile, vor închide robinetul fraudelor. Iar la final, realitatea dă buzna: deficitul explodează, iar economia informală continuă să se hrănească liniștită din haosul fiscal.

Adevărul crud este că statul român a învățat să coabiteze cu economia subterană. N-o poate controla, dar o include tacit în calculele politice. E un inamic invocat la nevoie, dar niciodată confruntat frontal. Iar când vine vorba de bugete, e o scuză ideală: „n-au ieșit cifrele pentru că economia subterană a fost mai mare decât estimam”.

Culmea e că aceeași economie „nevăzută” e pomenită și când trebuie să se justifice taxe noi. Nu colectăm suficient? Păi trebuie să mărim TVA-ul, că evazioniștii strică socotelile!