Economista Ngozi Okonjo-Iweala este prima femeie director general al Organizației Mondiale a Comerțului

Publicat: 16 feb. 2021, 06:02, de Andreea Borcilă, în ACTUALITATE , ? cititori
Economista Ngozi Okonjo-Iweala este prima femeie director general al Organizației Mondiale a Comerțului
Prima femeie director general al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC)

Economista nigeriană Ngozi Okonjo-Iweala a fost numită luni, în mod oficial, la conducerea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), devenind prima femeie şi, totodată, primul reprezentant al unei ţări africane care ocupă postul de director general al Organizaţiei.

În vârstă de 66 de ani, Ngozi Okonjo-Iweala este de profesie economist şi a fost de două ori ministru de finanţe şi de două ori şef al diplomaţiei în Nigeria, informează Agerpres.

Ngozi Okonjo-Iweala şi-a început cariera la Banca Mondială în 1982, unde a lucrat timp de 25 de ani. În 2012, a fost aproape de a deveni preşedintele OMC.

Brazilianul Roberto Azevedo, inginer de profesie şi diplomat de carieră, a anunțat că va demisiona din funcția de director general al OMC la sfârșitul lui august, cu un an mai devreme față data propriu-zisă a mandatului.

Din cei opt candidați, au rămas la final doar Ngozi Okonjo-Iweala şi Yoo Myung-hee. Ministrul sud-coreean al Comerţului, Yoo Myung-hee, a anunţat că a decis să se retragă din cursa pentru postul de director general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), lăsând astfel cale liberă pentru candidata Nigeriei, Ngozi Okonjo-Iweala.

Nicio femeie şi niciun reprezentant al unei ţări africane nu a condus până acum OMC.