Edi Iordănescu respinge vehement acuzațiile de blat între România și Slovacia: ”Să arunci cu noroi în echipe este rușinos”
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, în cadrul conferinței de presă de după calificarea în optimile EURO 2024, că este rușinos că anumite persoane au sugerat că România și Slovacia ar fi convenit înainte de meci să termine partida la egalitate, pentru ca ambele echipe să ajungă în faza următoare a competiției.
„Cred că sunt anumiţi oameni care ar trebui să îşi ceară scuze faţă de noi pentru poziţia pe care au avut-o vizavi de acest meci. Cred că a fost clar că ambele echipe au dat totul pe teren timp de 80 de minute, iar apoi, bineînţeles, fiecare şi-a văzut de interesul propriu. Însă fiecare a dat totul. Să vorbeşti înainte de joc şi să arunci cu noroi în echipe, în jucători, în munca noastră, în demnitatea noastră, este ruşinos. Trebuiau să aştepte, să vadă meciul, iar apoi să ne judece. A fost ruşinos ce au făcut. Au aruncat gunoiul către noi şi nu doar către noi, ci către suporterii noştri. Noi însă am arătat că avem caracter. România a luptat de fiecare dată cu carcater. Şi dacă pierdeam şi mergeam acasă, mergeam cu demnitatea intactă”, a spus Edi Iordănescu în limba engleză.
Cât mai departe!
Edi Iordănescu a mai spus că dorința sa în acest campionat este ca parcursul echipei naționale la EURO 2024 să fie cât mai lung.
„Îi felicit pe băieţi, am crezut tot timpul în ei, de când am venit. România are talent, România are potenţial, România trebuie să aibă personalitate şi să muncească mult. România şi-a regăsit spiritul pe care nu are voie să-l piardă niciodată. Ne dorim să ne oprim cât mai departe la acest Campionat European. E o generaţie fantastică şi sunt sigur că aceşti băieţi vor inspira multe generaţii de acum înainte. Eu sunt norocos să antrenez o generaţie atât de talentată”, a afirmat el.
„Am pus în joc tot ce am avut. Au fost patru meciuri în acest an în care am fost conduşi şi am revenit. Nu am cedat, am refuzat să pierdem, am dat totul. Şi azi nu ne-a căzut bine că am început de la 0-1, cu toate că noi am avut prima ocazie importantă. Dar s-a întâmplat să primim gol, iar apoi am revenit. Acum mergem mai departe. Cred că aţi văzut că am vrut să câştigăm meciul, până în minutul 80 când am dorit să securizăm rezultatul, mai ales că ştiam ce se întâmplă în cealaltă partidă. Ne-am dorit victoria. Faptul că ne-am calificat cu un punct şi am scris istorie terminând pe primul loc în grupă e mai mult decât binevenit”, a adăugat selecţionerul.
Calificare după 24 de ani
Selecționata României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, după o absență de 24 de ani. Echipa a terminat pe primul loc în Grupa E, după ce a remizat 1-1 cu Slovacia, miercuri seară, pe Frankfurt Arena.
Slovacia s-a calificat și ea în optimi de pe locul al treilea, deschizând scorul prin Ondrej Duda în minutul 24. România a egalat în minutul 37, printr-un penalty executat de Răzvan Marin.
În optimi, România va întâlni selecționata Olandei pe 2 iulie.