11:24 • Internațional
Educatoarea eroină din Ucraina
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2022/03/scoala-bombardata-razboi-Ucraina.jpg)
Războiul din Ucraina a ucis, deja, în cele 26 de zile de bombardament, 115 copii! Care nu au avut decât vina de a se fi născut în acel spațiu acum bombardat de trupele rusești. Și numărul lor ar fi putut să crească în toată această perioadă cu 30, dacă o femeie curajoasă din Cernigov, educatoare, nu i-ar fi salvat pe cei 30, toți orfani, de la moarte.
La Cernigov situația e cruntă. Au fost distruse case, au murit oameni, au căzut bombe. Și, desigur, încă se continuă în felul acesta. Dar educatoarea, de când a început conflictul armat, a luat copiii și a fugit cu ei prin subsolurile clădirilor din localitate, unde s-a ascuns cu succes până acum.
Prin forțe proprii, le-a asigurat hrana și, cum ar veni, acoperișul de deasupra capului, i-a spălat, cum a putut, le-a pus o haină căpătâi, i-a ferit de obuze.
Cel mai mic dintre orfani are trei ani. Cei 30 de copii ai nimănui o văd pe educatoare ca pe o eroină. Ceea ce și e, fără urmă de dubiu. Educatoarea se numește Natalia Pesoțkaia și acum a dus copiii la adăpost, în Ivano-Frankovsk.