Efectele pandemiei: Ce recomandări au experții UNICEF pentru copii și adolescenți
UNICEF atrage atenția că din cauza schimbărilor pe care pandemia le impune în viaţa de zi cu zi, copiii şi adolescenţii se simt neliniştiţi, izolaţi şi dezamăgiţi.
Dr. Lisa Damour – specialistă în psihologia adolescenței, autoare de best-seller-uri și publicistă a New York Times – a fost solicitată de către experții UNICEF pentru a face câteva recomandări. Recomandările vizează un subiect delicat: cum își pot proteja copiii şi adolescenţii sănătatea psiho-emoţională, în aceste vremuri dificile.
“Acceptaţi că anxietatea este absolut normală. Faceţi lucruri pentru voi înşivă. Daţi frâu liber sentimentelor”, rezumă, în primul rând, Lisa Damour. În cazul părinților, aceștia sunt încurajați de specialist să păstreze legătura cu şcoala pentru a putea lua cele mai bune decizii, astfel încât copiii să îşi continue educaţia în condiţii de siguranţă. Părinţii trebuie încurajaţi să stea de vorbă cu cadrele didactice, să comunice clar şi coerent şi să folosească un ton adecvat.
Este indicat un comportament adecvat
Comunicarea, transparenţa şi încrederea stau la baza luării măsurilor adecvate, de limitare a răspândirii virusului, în cazul de faţă. De asemenea, cadrele didactice sunt încurajate să fie cât mai apropiate de copii şi de părinţi, pentru că „o comunicare neîntreruptă între şcoală, părinţi, elevi şi profesori este esenţială pentru a asigura o înţelegere clară” a ceea ce trebuie făcut, de către cine şi cum.
Anul școlar a început în condiții cu totul speciale, de aceea este indicat, potrivit UNICEF, un comportament adecvat al tuturor celor implicați în procesul de învățământ: elevi, părinți, cadre didactice. “Gândiți-vă ce puteți face pentru a sprijini elevii vulnerabili, elevii cu afecțiuni medicale preexistente și elevii cu risc sporit de a contracta virusul. Asigurați-vă că elevii se simt sprijiniți și știu că joacă un rol important în comunitatea școlară”, mai evidențiază sursa menționată.