Eficiența Justiției române: cum este sabotat sistemul penal de lipsa procurorilor

În 2020, numărul dosarelor nou înregistrate la 100 de locuitori, la parchetele din România, a fost ușor sub media UE de 3,2. Procurorii români au primit în medie trei dosare la 100 de locuitori în același an, în comparație cu aproape șase dosare la 100 de locuitori în Franța și Germania și mai puțin de unul în Croația, Letonia și Irlanda. Numărul de dosare nou înregistrate la parchetele din România a scăzut din 2016.

Numărul total de dosare înregistrate s-a redus cu circa șase procente între 2016 și 2019 și cu încă 10 procente în 2020. Cel mai probabil, reducerea din 2020 s-a datorat pandemiei COVID-19. În timpul interviurilor, respondenții au remarcat că poliția s-a concentrat în 2020 pe aplicarea măsurilor de combatere a COVID-19, ceea ce a avut un impact asupra numărului de dosare penale înregistrate. Începând cu anul 2021, cifrele au început să crească din nou, dar rămân sub nivelurile înregistrate anterior pandemiei.

Majoritatea dosarelor penale sunt instrumentate de parchetele de pe lângă judecătorii. În perioada 2016-2021, aceste parchete au gestionat aproximativ 92% din toate dosare nou înregistrate. Dosarele mai complexe și infracțiunile săvârșite de anumite categorii de cetățeni sunt cercetate de parchetele de grad ierarhic superior, inclusiv de parchetul de pe lângă ÎCCJ (PÎCCJ). În perioada analizată, parchetele de pe lângă tribunale (PT) au gestionat circa 7% și parchetele de pe lângă curțile de apel (PCA) au gestionat circa 1% din dosarele noi.

Datele dezagregate arată că, începând cu 2016, numărul de dosare înregistrate la parchetele de toate nivelele a înregistrat o scădere constantă. PCA au suferit cel mai semnificativ declin, înregistrând o reducere de 30% în ceea ce privește numărul de dosare noi în 2021, comparativ cu 2016. La nivelul PT, numărul de dosare intrate a scăzut cu 4% în perioada 2016-2021. Parchetele de pe lângă judecătorii au înregistrat cu 13% mai puține dosare în 2021 comparativ cu 2016. La nivelul PÎCCJ, numărul de dosare intrate în 2021 a fost cu 57% mai mic decât în 2016.

Reducerea numărului de dosare înregistrate la parchetele de pe lângă curțile de apel poate fi legată de modificarea competențelor. În ultimii ani, competențele instanțelor și parchetelor de diferite grade de jurisdicție au fost transferate în mare măsură către judecătorii și tribunale, reducând competențe exclusive ale parchetelor de pe lângă CA. Însă, odată cu desființarea SIIJ, parchetele de pe lângă CA au preluat competența de a investiga infracțiunile comise de magistrații de la nivelul judecătoriilor și tribunalelor. De asemenea, parchetele de pe lângă CA au competențe și în cazul urmăririi penale a avocaților, notarilor publici și executorilor judecătorești. În plus, tot mai multe parchete de pe lângă CA pun în aplicare mandate europene de arestare și alte cereri de asistență judiciară reciprocă în materie de procedură penală. Acești factori pot avea un impact asupra numărului de cauze instrumentate de parchetele de pe lângă CA.

Cauze soluționate

Numărul cauzelor soluționate anual este un bun indicator al operativității sistemului și poate fi utilizat pentru evaluarea performanței. Totuși, acest indicator poate fi influențat de factori externi, cum ar fi pandemia de COVID-19 sau complexitatea cauzelor și disponibilitatea experților.

Din 2016, numărul de cauze soluționate a scăzut constant la parchetele de toate nivelurile. La nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel, numărul de cauze soluționate a scăzut cu 27% în această perioadă. La nivelul parchetelor de pe lângă tribunale, numărul cauzelor soluționate a scăzut cu 6%, iar la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii, cu 7%. Cea mai mare scădere a fost înregistrată la PÎCCJ, unde numărul cauzelor soluționate a scăzut cu 47% între 2016 și 2021. Rata de soluționare mai scăzută nu poate fi explicată prin numărul mai mic de cauze înregistrate, deoarece majoritatea parchetelor au stocuri de dosare considerabile.

Numărul de procurori

România se situează puțin peste media UE în ceea ce privește numărul total de procurori la 100.000 de locuitori. Există circa 12,7 procurori la 100.000 de locuitori, față de o medie UE de 11,3. Prin urmare, nu este evident că, în comparație cu restul UE, parchetele din România trebuie să își extindă schema de personal sau că se confruntă cu o încărcare mai mare.

În privința numărului de procurori de primă instanță la 100.000 de locuitori, România se situează sub media UE. În medie, România are 5,96 de procurori de primă instanță la 100.000 de locuitori, în timp ce media UE este de 8,77. De-a lungul istoriei, țările din Europa Centrală și de Est au avut tendința de a avea un număr mai mare de procurori (și judecători) în comparație cu țările vestice și nordice. Cu toate acestea, România are în medie mult mai puțini procurori față de multe dintre țările din est, cifrele fiind mai apropiate de cele din partea vestică și sudică a UE.

În ceea ce privește instanțele superioare ierarhic, numărul procurorilor de a doua instanță la 100.000 de locuitori este mai mare în România decât media UE. Conform CEPEJ, România are în medie 4,1 procurori de a doua instanță la 100.000 de locuitori, în timp ce restul UE are o medie de 2,68. Numărul ridicat de procurori de a doua instanță din România poate fi explicat parțial prin faptul că România are patru niveluri de instanțe și parchete, iar CEPEJ include atât procurorii de la parchetele de pe lângă tribunale, cât și de la cele de pe lângă curțile de apel în categoria „procurori de a doua instanță”. Un alt factor care poate contribui poate fi faptul că atât PT, cât și PCA investighează în primă instanță cauze mai complexe. Deși acest raport nu analizează tipologiile de infracționalitate, acestea ar putea oferi o explicație suplimentară cu privire la numărul de cauze noi instrumentate de parchetele de pe lângă instanțele de grad ierarhic superior și, prin urmare, numărul de procurori necesari pentru a efectua aceste anchete.

În plus, România se situează mult peste media UE în ceea ce privește numărul de procurori la cel mai înalt grad de jurisdicție la 100.000 de locuitori, fiind devansată doar de Letonia. România are 2,68 procurori de la cel mai înalt grad de jurisdicție la 100.000 de locuitori, în comparație cu o medie UE de 0,96.

Totuși, numărul real de procurori este semnificativ mai redus decât cel pe care îl indică schema de personal. Gradul de ocupare a posturilor a prezentat o scădere constantă pe parcursul perioadei analizate. Datele disponibile între 2016 și 2021 arată că rata de ocupare a scăzut de la 84% în 2016 la 73% în 2021, la toate nivelurile de jurisdicție.

Conform datelor extrase din surse oficiale, până la 31 decembrie 2022 s-au pensionat încă 243 de procurori. Din cauza absenței concursurilor de admitere în profesie în anii 2020 și 2021, rata de ocupare a schemei de personal a scăzut la doar 65% la sfârșitul anului 2022. Gradul de ocupare a schemei este cel mai scăzut la PÎCCJ și cel mai ridicat la parchetele de pe lângă curțile de apel.

Gradul de ocupare a schemei la PÎCCJ a fost de doar 56% în 2021, ceea ce sugerează că procurorii de la parchetele de cel mai înalt nivel ar putea întâmpina dificultăți în gestionarea volumului de dosare. Așa cum este prezentat mai jos, rata de soluționare a dosarelor la PÎCCJ a scăzut de la 81% în 2016 la 66% în 2021.

La nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel, gradul de ocupare a schemei a fost de 81%. În ceea ce privește parchetele de pe lângă tribunale și judecătorii, gradul de ocupare a schemei a fost de asemenea scăzut (68 și, respectiv, 75%). La nivelul parchetelor se observă o situație similară, cu rate de ocupare a schemelor de personal în continuă scădere. Parchetele militare se confruntă cu cea mai dificilă situație în ceea ce privește personalul, cu doar 51% din posturi ocupate în 2021. În același an, rata de ocupare schemei la DNA a fost de 72%, iar la DIICOT de 81%11. Importanța unui nivel adecvat al resurselor umane pentru calitatea și eficiența serviciilor judiciare a fost subliniată în SDSJ 2022-2025, unul dintre obiectivele stabilite fiind creșterea gradului de ocupare a posturilor de procuror până la 80-85% (Obiectivul 2.4.3). În august 2024, gradul de ocupare la nivelul DNA a fost de 86,67%, cel mai ridicat procent înregistrat la nivelul parchetelor.

În timpul consultărilor cu părțile interesate, principala provocare subliniată a fost, fără excepție, cea privind posturile vacante. Procurorii la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și din parchetele specializate au arătat că există dificultăți în recrutarea procurorilor, deoarece a crescut vechimea necesară pentru ocuparea acestor posturi. Provocarea privind recrutarea în parchetele specializate, cum ar fi DNA, a fost evidențiată și în cel mai recent raport MCV, în care se remarca faptul că cerința de vechime ridicată este o cauză majoră pentru numărul redus de candidați la ocuparea posturilor vacante. O lege care ar fi redus vechimea necesară la șapte ani a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională. Prin urmare, sistemul actual rămâne în vigoare, vechimea necesară fiind de zece ani, precum și trei ani de pregătire obligatorie la Institutul Național al Magistraturii, începând cu promoția de auditori de justiţie care va fi admisă în urma promovării concursului de admitere la INM declanșat în anul 2025. Raportul din 2022 privind statul de drept recomandă abordarea provocărilor operaționale ale DNA, inclusiv recrutarea procurorilor. Cu toate acestea, procedurile de recrutare a procurorilor derulate de către DNA în intervalul ianuarie 2023-august 2024, la care s-au înscris 86 de procurori dintre care au fost declarați admiși 65, confirmă existența unei baze de selecție în rândul procurorilor, precum și menținerea atractivității în plan profesional, fiind depășite barierele legislative în vigoare.

Majoritatea structurilor de parchet cu personal insuficient sunt situate în zone geografice neatractive și nu reușesc să asigure un nivel minim de personal. Conform datelor, aproximativ 54% dintre parchetele de pe lângă judecătorii au cinci sau mai puțini procurori, 34% au trei procurori. Există, de asemenea, parchete care au un singur procuror sau niciunul.

Volumul de dosare al parchetelor 

Volumul de dosare noi se referă la numărul de cauze înregistrate într-un an, în timp ce volumul total cuprinde atât dosarele noi, cât și cele pendinte, adică la numărul de dosare pe care un procuror le are în lucru într-un an. Volumul (gradul de încărcare) trebuie deosebit de volumul de muncă, acesta din urmă cuprinzând atât dosarele, cât și alte activități, precum sarcinile administrative, care nu sunt legate de cauze, pregătirea profesională și comunicarea interdepartamentală.

În anul 2020, în medie, un procuror de primă instanță din România a avut de soluționat 1547 de dosare și, la fel ca în majoritatea țărilor UE, numărul de dosare per procuror variază considerabil între parchetele de diferite niveluri și între parchetele de același nivel. Unele dintre diferențe în ceea ce privește numărul dosarelor în lucru pot fi explicate prin redistribuirea inegală a resurselor, în timp ce altele sunt cauzate de scăderea gradului de ocupare a posturilor. Toate aceste cauze contribuie la creșterea gradului de încărcare cu dosare.

În ceea ce privește încărcătura totală pe procuror (și anume, stocurile de dosare în curs de soluționare plus dosarele noi), cele mai mari diferențe au fost identificate la parchetele de pe lângă judecătorii. În aceste cazuri, procurorii din cadrul celui mai aglomerat parchet aveau de 12 ori mai multe dosare pe procuror decât din cele cu gradul cel mai mic de încărcare. Procurorii din Bârlad au avut în medie peste 4.000 de dosare pe procuror în 2021, comparativ cu procurorii din Întorsura Buzăului care au avut în medie 349 de dosare în același an. Din cauza numărului mare de parchete de pe lângă judecătorii (175), nu este posibilă prezentarea grafică a acestora.

Deficitul de personal nu este distribuit în mod uniform între parchete, ceea ce înseamnă că procurorii de la unele parchete se confruntă cu o încărcătură de dosare considerabil mai mare decât ar fi normal. Încărcătura procurorilor din șase parchete de pe lângă judecătorii (la Câmpeni, Deva, Târgu Lăpuș, Dragomirești, Babadag și Pogoanele) s-a triplat din cauza lipsei de personal.

Există diferențe semnificative și în ceea ce privește încărcătura totală la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale.Procurorii de la parchetele de pe lângă la tribunalele din Tulcea, Galați și Brăila aveau de cinci ori mai multe dosare (378, 378 și, respectiv, 367) pe procuror decât procurorii de la parchetele de pe lângă tribunalele din Harghita, Covasna și Prahova (70, 72 și, respectiv, 82) în 2021.

Procurorii de la parchetele de pe lângă tribunale a căror încărcătură este cea mai afectată de lipsa de personal sunt cei din Brăila. Aceștia aveau o încărcătură de dosare de aproape cinci ori mai mare decât dacă toate posturile din organigramă ar fi fost ocupate. Procurorii din Galați, Vaslui, Vrancea, Bistrița Năsăud, Teleorman, Covasna și Bihor au de două ori mai multe dosare decât ar fi avut dacă toate posturile ar fi fost ocupate. Parchetele de pe lângă tribunale cel mai puțin afectate de posturile vacante se găsesc în Ilfov, Cluj, București și Suceava (cu 0, 6, 13, respectiv 17% mai multe dosare pe procuror).

La fel ca în cazul parchetelor de la alte niveluri, redistribuirea inegală a încărcăturii totale de dosare se manifestă și la parchetele de pe lângă curțile de apel. În anul 2021, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au avut în medie 99 de dosare pe procuror, în timp ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați au avut în medie 19 dosare pe procuror. Luând în considerare situația personalului, se constată că încărcătura totală reală de dosare pe procuror este de fapt mai mare. La Ploiești, procurorii au avut în medie 117 dosare, în timp ce la Galați media a fost de 27 de dosare în 2021.

Examinând tendințele în perioada 2016-2021, se observă că unele parchete au înregistrat în mod constant o încărcătură totală de dosare mai mare, în timp ce altele au înregistrat o încărcătură mai mică. Procurorii din Constanța și Alba Iulia au înregistrat în perioada analizată (2016-2021), în medie, un număr de dosare pe procuror mai mult decât dublu față de cei din Cluj și București. Aceste diferențe devin și mai evidente atunci când se ia în considerare impactul posturilor vacante asupra numărului total de dosare.

Constatările de mai sus arată că încărcătura totală de dosare pe procuror este distribuită inegal între parchetele de același nivel, situație agravată de deficitul de personal. O explicație poate fi aceea că unele parchete sunt mai puțin eficiente decât altele. Cu toate acestea, având în vedere diferențele mari în ceea ce privește încărcătura totală de dosare, ar trebui să se ia în considerare o reevaluare a schemei de personal, astfel încât să se asigure o distribuție mai uniformă a numărului de dosare pe procuror, în funcție de numărul mediu de dosare primite anual și numărul de dosare restante. Comparațiile cu datele CEPEJ arată că România se încadrează în media UE în ceea ce privește numărul de sesizări la 100 de locuitori și are un număr de procurori la 100 000 de locuitori ușor peste media UE. Prin urmare, trebuie depuse eforturi pentru a se asigura ocuparea tuturor posturilor din schema de personal.

Rata de soluționare

ata de soluționare a cauzelor este utilizată ca indicator pentru a stabili dacă parchetele fac față încărcăturii de dosare sau dacă întârzierile cresc. Rata de soluționare reprezintă procentul de dosare soluționate în raport cu numărul de dosare intrate. O rată de soluționare sub 100% indică faptul că se generează stocuri de dosare, iar o rată de soluționare de peste 100% arată că stocul de dosare se reduce.

Ratele medii de soluționare sunt mult sub 100% la parchetele de toate nivelurile, ceea ce arată că stocul de dosarelor este în creștere. În perioada analizată, ratele de soluționare au fluctuat la parchetele de la toate nivelurile, cel mai semnificativ la nivelul PÎCCJ, unde a înregistrat o scădere de la un maxim de 93% în 2019 la un minim de 66% în 2020. În anul 2022, PÎCCJ a primit aproximativ 2.600 de dosare ale SIIJ, ceea ce, combinat cu competența nou atribuită de a investiga infracțiunile comise de anumiți magistrați, va avea, cel mai probabil, un impact semnificativ asupra ratei de soluționare în anii următori.

Și parchetele de pe lângă tribunale se confruntă cu dificultăți în gestionarea volumului de dosare. În anul 2021, rata de soluționare la nivelul acestor parchete a fost de numai 77%. Parchetele de pe lângă curțile de apel și judecătorii au înregistrat rate de soluționare de 90% în 2021, ceea ce înseamnă că nici acestea nu reușesc să rezolve problema stocurilor de dosare. Parchetele de pe lângă curțile de apel le-a fost atribuită competența de a investiga infracțiunile comise de magistrații de la nivelul judecătoriilor și tribunalelor și au primit, în 2022, aproximativ 4.600 de dosare de la SIIJ, ceea ce reprezintă o creștere cu 56% a numărului de dosare înregistrate.

Constatările arată că ar trebui depuse eforturi pentru a crește ratele de soluționare a dosarelor, astfel încât să nu se genereze stocuri de dosare. Cauzele în care cercetarea și urmărirea penală nu se efectuează în timp util riscă să fie afectate de împlinirea termenului de prescripție și să fie închise fără a se face dreptate. Numărul dosarelor închise din cauza împlinirii termenului de prescripție a crescut substanțial din 2018. Numărul dosarelor închise din acest motiv a crescut cu 32% între 2016 și 2021.

Gradul de încărcare

Numărul în creștere al cauzelor nesoluționate arată că eficiența parchetelor scade. Creșterea stocului de dosare este confirmată de creșterea gradului de încărcare, în special la parchetele de pe lângă tribunale și judecătorii.

Gradul de încărcare reflectă raportul dintre numărul de cauze nesoluționate la sfârșitul unui an și numărul de cauze soluționate în cursul aceluiași an. Acest indicator ajută la evaluarea importanței cauzelor pendinte în sistem. Un grad de încărcare mai mic de 1,00 arată că la sfârșitul anului au rămas mai puține dosare nesoluționate decât cele soluționate. Ideal, gradul de încărcare ar trebui să fie sub 0,5.

Există variații semnificative în ceea ce privește gradul de încărcare între parchetele de la diferite niveluri. Doar parchetele de pe lângă curțile de apel au un grad de încărcare sub 1,00. În anul 2021, gradul de încărcare a fost de doar 0,51, ceea ce înseamnă că aceste parchete își reduc stocurile de dosare. În cazul parchetelor de pe lângă tribunale, gradul de încărcare a fost cu mult peste 1,0 în perioada 2016-2021. Aceasta sugerează o creștere a stocului de dosare. În 2021, gradul de încărcare a fost de 1,61, cel mai ridicat din perioada analizată.

Parchetele de pe lângă judecătorii au întâmpinat cele mai mari dificultăți în ceea ce privește soluționarea cauzelor pendinte, cu un grad de încărcare de 2,4 în 2021. Cu gradul de încărcare mult peste 2,0 între 2016 și 2021, parchetele de pe lângă judecătorii nu numai că nu reușesc să reducă stocul de dosare pendinte, dar nu reușesc nici să soluționeze numărul de dosare înregistrate în fiecare an. Și la PÎCCJ gradul de încărcare a fost cu mult peste 1,0 în perioada analizată și de 1,43 în 2021. Acest lucru sugerează că procurorii de la PÎCCJ nu fac față volumului de dosare și că stocul de dosare pendinte este în creștere.

Instrumentarea cauzelor

Analiza se concentrează asupra numărului de cauze trimise în instanță, a numărului de dosare pendinte, a numărului de cauze soluționate și a numărului de cauze închise după împlinirea termenului de prescripție – precum și asupra comparațiilor cu instituții internaționale relevante.

Conform CEPEJ România înregistrează cel mai mic număr de cauze trimise în judecată de către procurori în comparație cu celelalte state membre UE. În timp ce România se situează aproape de media UE în ceea ce privește numărul de cauze înregistrate la parchete la 100 de locuitori, înregistrează cel mai scăzut număr de cauze trimise în judecată la 100 de locuitori dintre țările UE pentru care au fost disponibile date. În 2020, media UE a înregistrat 0,86 cauze trimise în judecată la 100 de locuitori, în timp ce în România, cifra a fost de doar 0,24.

În ceea ce privește numărul de dosare pendinte la parchetele din România, aceasta se situează pe locul doi în rândul statele membre ale UE. Pe 31 decembrie 2020, România avea în medie 6,1 cauze pendinte la 100 de locuitori, față de media UE de 1,8. Doar Slovenia avea mai multe cauze pendinte, și anume 13,34 la 100 de locuitori. Majoritatea celorlalte state membre ale UE pentru care au fost disponibile date aveau, la sfârșitul anului 2020, mai puțin de un caz pendinte la 100 de locuitori.

În cadrul diferitelor structuri de parchet, cel mai mare procent de cauze soluționate prin trimitere în instanță se înregistrează la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale. Această proporție a înregistrat o scădere în ultimii ani, de la 15% între 2016 și 2018 la 12% în 2021. La nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel, procentele au fluctuat între un minim de 9% în 2016 și 2021 și un maxim de 13% în 2019 și 2020. Parchetele de pe lângă judecătorii au cea mai mică pondere a cauzelor trimise în judecată, cu aproximativ opt până la nouă la sută din cauze fiind trimise în judecată anual în perioada de referință. La nivelul tuturor structurilor de parchet, marea majoritate a cauzelor sunt soluționate prin decizii de renunțare la urmărirea penală sau prin clasare.

Numărul de dosare închise ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a înregistrat o creștere, cifrele pentru 2021 aproape dublându-se comparativ cu cele pentru 2016 și 2017. În 2021, la parchetele de pe lângă curțile de apel, aproape unul din zece dosare a fost închis ca urmare a împlinirii termenului de prescripție. La parchetele de pe lângă tribunale, cifra corespunzătoare este cea mai mică, cu aproximativ 6% din dosare închise ca urmare împlinirii termenului de prescripție în 2021. În cazul parchetelor de pe lângă judecătorii, procentul este mai ridicat, aproape două din zece cauze fiind închise din cauza împlinirii termenului de prescripție.

Structura stocului de dosare pe categorii de vechime

La momentul elaborării Analizei Funcționale nu erau disponibile date comprehensive cu privire la structura pe categorii de vechime a stocului de dosare pendinte, care include numărul total de dosare aflate în cercetare. Astfel, conform datelor (disponibile numai cu privire la numărul de dosare soluționate într-un anumit an, cu o vechime mai mică de 6 luni, între 6 și 12 luni și peste 12 luni), la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel, aproximativ 43% din dosarele pendinte cu autori cunoscuți aveau o vechime mai mare de un an. La nivelul parchetele de pe lângă tribunale, ponderea era de 58%, iar la parchetele de pe lângă judecătorii, ponderea era de 51%.

Eficiența procedurală

Principiul discreției procurorului, numit și principiul oportunității, conferă procurorului puterea de a decide dacă să pornească sau să desfășoare urmărirea penală împotriva unei persoane.

Principiul oportunității a fost introdus în România prin articolul 7 alin. 2 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, care a intrat în vigoare în 2014, înlocuind obligația de a investiga toate sesizările. Conform reglementărilor anterioare procurorul trebuia să cerceteze toate sesizările primite, inclusiv cele referitoare la fapte care nu constituiau infracțiuni sau cu privire la care dispuneau de informații insuficiente pentru a fi prelucrate, care ar fi trebuit evident respinse. Introducerea principiului oportunității a avut ca scop să permită procurorilor să respingă astfel de sesizări și să se concentreze pe cercetarea infracțiunilor reale. Totuși, introducerea acestui principiu nu a fost însoțită de îndrumări mai detaliate privind modul în care procurorii trebuie să îl aplice în practică. În timp ce articolul 7 alin. (2) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, constituie baza aplicării principiului oportunității de către procuror, ar fi benefice îndrumări suplimentare pentru aplicarea în practică a acestei prevederi.

Continuă să existe provocări în ce privește tratarea în practică a sesizărilor care nu îndeplinesc cerințele legale minime. Există discrepanțe semnificative în interpretarea legii de către procurori din perspectiva capacității lor de a respinge sesizările care nu conțin elemente esențiale. În timp ce unii procurori resping astfel de sesizări prin procedura administrativă prevăzută la articolul 294 din Codul de procedură penală fără a le înregistra în registrul de urmărire penală, alții înregistrează toate sesizările în registrul de urmărire penală. Pentru aceștia din urmă, cauzele nu pot fi clasate fără a efectua o serie de acte de cercetare, ceea ce duce la irosirea unor resurse importante pentru cercetarea unor plângeri/denunțuri care nu îndeplinesc condițiile legale. De aceea, astfel de situații ar putea fi abordate în mod eficient prin implementarea unor mecanisme administrative/de management la nivelul parchetelor, respectiv printr-o formare profesională adecvată. Așa cum a fost menționat în secțiunea de mai sus privind instrumentarea cauzelor, nouă din zece dosare sunt închise fără a fi trimise în judecată. Deși este normal ca nu toate cercetările să se încheie cu trimitere în judecată, ar trebui examinate mai în detaliu motivele pentru care atât de multe cauze nu ajung în fața instanțelor. România înregistrează cel mai mic număr de cauze soluționate cu trimitere în judecată la 100 de locuitori dintre statele membre ale UE. Cifrele pentru România indică faptul că există oportunități semnificative de îmbunătățire a eficienței parchetelor, precum:

1. Revizuirea schemei de personal la fiecare parchet, pentru a asigura o distribuție mai uniformă a încărcăturii pe procuror, luând în considerare numărul mediu de cauze înregistrate anual. Analizele comparative cu datele CEPEJ arată că România se încadrează în media UE în ceea ce privește numărul de sesizări la 100 de locuitori și are un număr de procurori la 100.000 de locuitori ușor mai mare decât media UE. Prin urmare, o redistribuire a resurselor umane între parchete ar trebui să fie suficientă pentru a reduce în mod eficient încărcătura de dosare la fiecare parchet.

2. Introducerea unor indicatori suplimentari de performanță, care să includă o gamă mai largă de date privind instrumentarea cauzelor. Printre acestea se numără date privind investigațiile preliminare, numărul investigații finalizate sau durata medie a acestora. Această abordare ar facilita identificarea blocajelor și a domeniilor problematice, permițând luarea de decizii adecvate de gestionare pe baza constatărilor. De asemenea, constatările ar putea furniza criterii obiective în evaluarea performanțelor procurorilor și în procesul de promovare

3. Introducerea în sistemul statistic a unor caracteristici care să reflecte structura cauzelor pendinte în funcție de vechime. Structura actuală clasifică datele în trei grupe generale: până la 6 luni, între 6 și 12 luni și peste un an. Această abordare limitează posibilitatea realizării unei analize semnificative asupra situației stocului de cauze pendinte.

4. Analiza practicilor privind respingerea sesizărilor neîntemeiate pentru a reduce încărcătura de dosare la structurile de parchet. Ar trebui luate în considerare modificări ale practicilor pentru a se asigura că procurorii nu pierd timp investigând sesizări fără fundament și pentru a introduce mai multă claritate și a se oferi îndrumare în privința principiului oportunității. În plus, motivul pentru care un număr mare de investigații nu sunt finalizate prin trimitere în judecată trebuie analizat în mai mare detaliu.