Egiptul a sechestrat nava Ever Given și cere despăgubiri
Autorităţile egiptene au sechestrat nava port-container ”Ever Given” care a blocat timp de mai o săptămână canalul Suez, pe ambele sensuri, după ce a eșuat.
Se așteaptă despăgubiri de 900 de milioane de dolari pentru costul salvării navei, a anunţat portalul de ştiri Ahram Gate, citat de Bloomberg.
Despăgubirile includ pierderile suferite de Autoritatea Canalului Suez, costurile asociate cu repunerea navei ”Ever Given” pe linia de plutire şi alte cheltuieli de mentenanţă. Potrivit portalului de ştiri Ahram Gate, ordinul de sechestrare a navei a fost emis de un tribunal din oraşul Ismailia.
Operațiune dificilă
La finele lunii martie, nava ”Ever Given”, cu o lungime de 400 de metri, a eşuat pe diagonala canalului, din cauza vântului puternic însoţit de o furtună de nisip care a redus vizibilitatea, blocând ambele sensuri de navigaţie. Autoritatea Canalului Suez a început o investigaţie pentru a stabili cauza eşuării navei, care a fost în cele din urmă ranfluată după o operaţiune dificilă în care s-a apelat la dragarea nisipului şi la mişcarea portcontainerului cu ajutorul unor remorchere.
Blocarea Canalului Suez a perturbat unele lanţuri mondiale de aprovizionare, în condiţiile în care fluxurile mondiale de transport erau oricum afectate de pandemia COVID-19. Prin canalul Suez tranzitează circa 30% din traficul maritim mondial de transport containere şi circa 12% din comerţul global de bunuri. Canalul Suez, care leagă Mediterana de Marea Roşie, asigură cea mai scurtă rută de transport maritim între Asia şi Europa.
În 2020, au trecut prin această cale maritimă cel puţin 18.840 de nave, potrivit Agerpres.