Ei sunt laureaţii Premiului Nobel pentru Economie
Trei specialişti în economie experimentală, canadianul David Card, americano-israelianul Joshua Angrist şi americano-olandezul Guido Imbens au fost fost distinşi luni cu Premiul Nobel pentru Economie, potrivit Le Monde.
Cei trei „ne-au adus noi idei despre piaţa muncii şi au arătat ce concluzii pot fi trase din experienţe naturale în privinţa cauzelor şi consecinţelor”, salută juriul Nobel.
David Card, economist la Berkeley (California), a lucrat la „exodul din Mariel”. În 1980, 125 000 de cubanezi, expulzaţi de regimul lui Fidel Castro, prin portul Mariel, s-au instalat în Statele Unite, aproape jumătate dintre ei la Miami. Economistul a studiat felul în care oraşul din Florida a „absorbit” acest aflux şi a comparat evoluţia indicatorilor economici cu evoluţia indicatorilor altor oraşe-martor. Rezultatul? Acest şoc al migraţiei nu a făcut şomajul să explodeze şi nici salariile să scadă, potrivit economistului.
Joshua Angrist şi Adriana Kugler au arătat, la rândul lor, în 2003, că şomajul creşte cu atât mai puternic cu cât instituţiile din domeniul pieţii muncii şi pieţii bunurilor şi serviciilor sunt mai rigide, prin studierea imigraţiei iugoslave din anii ’90, în Europa.