16:30 • SPORT
El a câştigat Maratonul Nisipurilor – una dintre cele mai periculoase competiţii din lume (VIDEO)
Marocanul Rachid El Morabity a câştigat pentru a opta oară Maratonul Nisipurilor, un ultramaraton de şase zile (250 km) care are loc în fiecare an în Maroc.
Fratele său, Mohamed El Morabity, s-a clasat pe locul doi, iar francezul Merile Robert a terminat al treilea. Competiţia se desfăşoară în mod normal în aprilie, însă în acest an a avut loc în octombrie, în condiţii extreme de căldură. În timpul celei de-a doua etape, un concurent a decedat şi aproape jumătate din concurenţi au abandonat, potrivit news.ro.
Maratonul Des Sables este considerat una dintre cele mai periculoase competiţii din lume. Sportivii aleargă, cumulat, distanța de 250 de kilometri divizată în 6 etape distincte, unele porţiuni trecând prin deşertul Ica din Peru.