El este Eremia-Antonel, bărbatul care a căzut la metrou Aviatorilor. Era preot şi avea 39 de ani
S-a aflat cine este bărbatul care a căzut miercuri la staţia de metrou Aviatorilor. Un trimis al Domnului a plecat acum la ceruri.
Metrorex anunţa miercuri, în jurul orei 14, că un bărbat s-a aruncat în fața metroului, exact la intrarea acestuia în stație. Scoaterea lui a durat mai bine de o oră, însă medicii au declarat decesul.
„Metrorex informează că astăzi, 28.06.2023, în jurul orei 14:15, în stația de metrou Aviatorilor, un călător a căzut în calea de rulare, pe firul 2, posibilă tentativă de suicid.
Circulația trenurilor a fost reorganizată și se circulă în sistem pendulă între stațiile Piața Victoriei și Pipera, pe firul 1. Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a transmis Metrorex, printr-un comunicat.
Preotul Eremia-Antonel Mîrţ care s-a aruncat la metrou Aviatorilor avea 39 de ani
Episcopia Romano Catolică a anunțat că este vorba despre preotul Eremia-Antonel Mîrţ.
Bărbatul avea şi unele probleme de sănătate, de care se tratase în urmă cu câţiva ani, însă acestea pare că reveniseră, conform antena3.ro.
„A trecut la Domnul pr. Eremia-Antonel Mîrţ, OFMConv.
Miercuri, 28 iunie 2023, în urma unui incident petrecut în staţia de metrou „Aviatorilor” din Bucureşti, în jurul orei 14:15, a trecut la cele veşnice pr. Eremia-Antonel Mîrţ, OFMConv., în vârstă de 39 de ani.
Pr. Eremia-Antonel s-a născut în data de 18 martie 1984, în municipiul Roman, jud. Neamţ, fiind al şaselea din cei nouă copii ai soţilor Laurenţiu şi Margareta Mîrţ, din Parohia Romano-Catolică „Sfântul Francisc din Assisi”, din localitatea Rotunda, com. Doljeşti, jud. Neamţ.
După absolvirea şcolii elementare, din satul natal, în anul 1999, a fost admis la Seminarul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc din Assisi” Roman, unde, între anii 1999 şi 2003, îşi completează studiile liceale.
După terminarea liceului, în acelaşi an, este admis la Postulandatul Franciscan din localitatea Huşi-Corni (Vaslui).
În toamna anului 2004, începe anul de noviciat în localitatea Prăjeşti (Bacău) şi, un an mai târziu, pe data de 11 septembrie 2005, a profesat pentru prima dată voturile călugăreşti pentru un an de zile.
În anul 2005, începe studiile de teologie la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, pe care le va finaliza cu diploma de Licenţă în Teologie, în anul 2011.
În data de 11 septembrie 2010, a depus profesiunea solemnă, primind totodată şi prima sa obedienţă pentru conventul „Sfântul Maximilian Kolbe” din localitatea Ljubljana (Slovenia), unde a studiat limba slovenă şi a participat la programul formativ al Seminarului.
În data de 4 octombrie 2012, este hirotonit diacon în capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, de către Excelenţa Sa Mons. Petru Gherghel, episcop de Iaşi, iar la data de 29 iunie 2013, este hirotonit preot în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, de către Excelenţa sa Mons. Petru Gherghel, episcop de Iaşi.
Episcopia Romano-Catolică de Iaşi: „Ne rugăm aceluiaşi Tată ceresc să-l ierte şi să-l primească în rândul fericiţilor din cer”
După hirotonirea prezbiterală, se reîntoarce în conventul „Sfântul Maximilian Kolbe” din localitatea Ljubljana (Slovenia), unde va rămâne până în anul 2014.
Ulterior, a mai activat în conventul „Sfântul Francisc din Assisi” din localitatea Cortona (Italia), până în anul 2015, după care a primit obedienţă pentru conventul „Sfinţii Martiri” din localitatea San Zeno (Italia), unde a rămas până în anul 2016, când a fost transferat în conventul „Sfântul Iosif de Copertino” din localitatea Osimo (Italia).
Din cauza unor probleme de sănătate, între anii 2019-2022, a urmat o perioadă de recuperare atât în ţară, cât şi în străinătate.
După o recuperare parţială, în anul 2022, a primit obedienţă pentru conventul „Sfântul Bonaventura” din Bucureşti, având posibilitatea de a se îngriji în continuare de sănătate.
Decesul a survenit în cursul după-amiezii de miercuri, 28 iunie, ora 14:15, în urma unui incident petrecut în staţia de metrou „Aviatorilor” din Bucureşti.
Pr. Eremia Antonel, în ciuda problemelor de sănătate, a fost caracterizat de simplitate, bunătate şi dăruire.
Mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru tot binele pe care l-a săvârşit prin acest slujitor al său în Biserică, Ordin şi Provincie, ne rugăm aceluiaşi Tată ceresc să-l ierte şi să-l primească în rândul fericiţilor din cer.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în comunicatul transmis de Episcopia Romano-Catolică de Iaşi.