„Elefantul” lui Iohannis – mereu la datorie

În 2017, incriminarea abuzului în serviciu era unul dintre subiectele pe care “Ordonanța 13”, ordonanța lui Grindeanu sau elefantul lui Iohannis, trebuia să-l reglementeze.

Pentru a ne reaminti și mai ales, pentru a înțelege mai bine cum s-au făcut și cum se fac lucrurile în România, este necesară recapitularea evenimentelor legate de acest subiect sensibil mai mult prin puterea sa ca “instrument politic” decât prin efectele în sine ale acestuia. Totodată, se impune și o traducere corectă a evenimentelor, acum după mai mult de șase ani de la momentul faimoasei ordonanțe de urgență.

În primul rând, trebuie să vedem ce s-a schimbat față de momentul Ianuarie 2017 și până azi, când Ciucă și Ciolacu încep să “hrănească” elefantul lui Iohannis (Ciolacu o face pentru a doua oară!). PSD este oarecum același partid (doar cu un alt “șef” pus și “îndrumat” de crescătorul de elefanți). PNL a rămas, din păcate, un partid liberal doar cu numele (un refugiu pentru unii ratați din presa românească și chiar un instrument în mâna foștilor pdl-iști). Societatea românească (civilă sau mai puțin …) a devenit mult mai îngăduitoare față de bătaia de joc a guvernanților și a politicienilor de azi (mai mult sau mai puțin aceeasi cu cei de ieri). Și, nu în ultimul rând, azi, avem același “păpușar” dar cu alte “păpuși” … Ciucă și Ciolacu. Deci? Singura schimbare este Liviu Dragnea! Concluzia este una singură, nu sunt importante faptele/acțiunile ci … personajele care le pun în aplicare!

În al doilea rând, trebuie spus ADEVĂRUL: “Ordonanța 13” NU este ordonanța lui Liviu Dragnea, este ordonanța lui Sorin Grindeanu! De ce? Simplu! Pentru funcția de prim ministru, spre deosebire de Mihai Tudose și de Viorica Dăncilă (care DOAR au jurat că vor modifica legile justiției), Grindeanu s-a și ținut de … jurământul față de Dragnea! Grindeanu a vrut să fie premier cu orice preț … călcând pe partid, electorat, societate … Da, Dragnea ar fi fost beneficiarul ordonanței, dar cel care o putea impune pe ordinea de zi a guvernului și să decidă sau nu aprobarea acesteia a fost … Grindeanu!

În al treilea rând, și poate cel mai important, se ridică o întrebare simplă, dar cu un răspuns sensibil și complex. De ce și cu cine s-a înțeles Grindeanu, când a decis să adopte “Ordonanța 13”? Majoritatea ar spune că această înțelegere a fost făcută cu Liviu Dragnea pentru a îl scăpa de închisoare, prin fixarea unui plafon al abuzului în serviciu peste cel calculat ca prejudiciu în dosarul în care acesta era acuzat. Și atunci, care a fost rostul modificării survenite între momentul aprobării de către guvern și cel al publicării în Monitorul Oficial al “Ordonanței 13” (se cunoaște autorul), modificare prin care ordonanța producea efecte juridice după 10 zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial și DOAR în cazul modificărilor la Codul Penal?

Cred că azi, coroborând evenimentele din 2017 cu cele de acum câteva zile, când Senatul României a adoptat incriminarea abuzului în serviciu peste pragul de 250.000 de lei (50.000 de euro), EXPLICAȚIILE și CONCLUZIILE sunt următoarele:

1. Grindeanu a vrut să fie premier cu orice chip și s-a angajat față de Liviu Dragnea că va reglementa “Ordonanța 13”;
2. Grindeanu a vrut să joace la “două capete”, pe de o parte să-i dovedească lui Dragnea că, cel puțin, a făcut tot ce ținea de el să aprobe acest act normativ, iar pe de altă parte, să “armonizeze” și dorința lui Iohannis! Această dorință nu a fost neaparat aceea de a face din Liviu Dragnea răul absolut care impieta dezvoltarea societății românești cât … în special, “îmblânzirea” și anexarea celui mai mare și puternic partid din România planurilor sale de viitor;
3. Grindeanu și-a trădat partidul (și o face în continuare!), creând la acea vreme un scandal inutil în societatea românească, jucându-se cu adoptarea, dar și cu abrogarea “Ordonanței 13”! Putea să decidă simplu, chiar cu riscul de a fi schimbat (oricum s-a întâmplat acest lucru), să nu introducă în guvern, pe mandatul său de premier, acest act normativ, exact ca prietenul și colegul său Mihai Tudose (primul dintre cei trei prim miniștri schimbați de propriul partid). Sau, ca om politic ajuns la nivelul funcției de prim ministru, putea să înțeleagă contextul de la acea vreme (adică, să dea dovadă de abilitate politică) și să ceară Parlamentului României să decidă forma finală a “Ordonanței 13”! Grindeanu putea să uzeze de prevederile articolului 115 din Constituția României și să ceară Parlamentului României să se pronunțe și să-și asume, prin legea de aprobare, forma finală a “Ordonanței 13” (până la termenul de la care “Ordonanța 13” ar fi produs efecte pentru speța lui Liviu Dragnea!). Din păcate, pentru propriul partid, electorat dar și pentru întreaga societate, a ales să facă mult zgomot … pentru nimic! Ecourile internaționale la adresa României au fost devastatoare, propriul partid hulit, dar, mai ales, propriul electorat, oameni jigniți și umiliți pentru preferința lor social democrată. A sfârșit prin a fi schimbat de propriul partid dar și atunci … fără a avea demnitatea unui om politic de avengura și nivelul funcției pe care, pe nedrept, o ocupa.

Dar iată că azi, după mai bine de șase ani de la unul dintre cele mai sensibile momente din istoria României de dupa ’89, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, apare ca ciuperca după ploaie … “elefantul” lui Iohannis, alias “abuzul în serviciu”. Și chiar mai sănătos și mai viguros decât cel din Ianuarie 2017, cu un prag de incriminare crescut de la 200.000 de lei la 250.000 de lei.

De ce acum? Pentru că, cele trei partide de guvernământ, sub forma și cu forța Coaliției de “compromis” național, știu ce este mai bine pentru noi, românii plătitori de taxe și impozite! De ce cu un prag mai ridicat? Pentru că nevoia este una mai mare decât oricând, într-un an plin de campanii electorale! Cine a decis? Ciucă, Ciolacu și Kelemen (ca să-l băgăm și pe ăsta mic în seamă)! Cui ii folosește? Susținerii celor patru campanii electorale din 2024!

După înțelegerea prealabilă votului din Senatul Romaniei pentru incriminarea abuzului în serviciu, peste pragul de 250.000 de lei, Ciucă și Ciolacu o întorc ca la Buzău (ce să-i faci, defect profesional) și merg pe mâna “specialistului” Predoiu, ministrul justiției agreat de ani buni de șefii “păpușarului”. Acești “Bonnie și Clyde” ai politicii românești, se jură că nu au știut ceea ce au votat senatorii partidelor de guvernământ, ai căror șefi (încă) sunt și promit că vor “repara” la Camera Deputaților această anomalie … cu un prag al clemenței față de abuzul în serviciu de până la 9.000 de lei. Este de râs dacă nu ar fi de plâns …

Ca om de administrație publică și cu o vastă experiență profesională, cred cu tărie că NU trebuie să existe NICIUN prag de la care să fie incriminat abuzul în serviciu! Oare cu ce sunt mai presus cei care încalcă legea și atribuțiile de serviciu, din sectorul public, decât cei care pot primi ani de pușcărie pentru fapte infime şi fără efecte sociale, economice și financiare ? Care sunt acele argumente care pot justifica stabilirea unui astfel de prag, nu mai sus dar nici mai jos? De ce nu se înțelege faptul că orice faptă în afara legii, fie în sectorul public, fie în sectorul privat, are și TREBUIE să aibă consecințele prevăzute de legislația în vigoare și că, vinovații, TREBUIE să suporte consecințele încălcării acesteia? De ce nu înțelegem și nu tratăm abuzul în serviciu ca fiind orice abatere de la litera și de la spiritul legii?

Oare întârzierea nejustificată în efectuarea unei plăți față de un agent economic, în transmiterea unui răspuns la solicitarea unei firme sau a unui simplu cetățean, a emiterii unui certificat de urbanism sau autorizații de construcție sau chiar amânarea legiferării unor măsuri benefice pentru societate şi economia românească, nu reprezintă încălcări grave ale legislației și implicit, abuz în serviciu?