Elena Lasconi despre „turul doi înapoi“: Asta am vrut să spun!

Publicat: 19 apr. 2025, 13:02, de Ionut Jifcu, în POLITICĂ , ? cititori
Elena Lasconi despre „turul doi înapoi“: Asta am vrut să spun!

Elena Lasconi, candidatul USR la prezidențiale, spune că sintagma „cu Lasconi ai turul doi înapoi” este o metaforă, nu o promisiune juridică.

Elena Lasconi: Eu sunt jumătate din turul doi de anul trecut

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale din 2024, a explicat la Prima TV semnificația controversatului mesaj promovat recent pe TikTok: „Cu Lasconi ai turul doi înapoi”. Mesajul a stârnit reacții critice, însă Lasconi susține că intenția sa a fost una metaforică și nu o promisiune imposibilă din punct de vedere legal.

„Este o metaforă. Eu sunt jumătate din turul doi de anul trecut. Asta am vrut să spun. Din punct de vedere juridic, turul doi nu mai poate fi reluat. Oricine susține contrariul minte cu nerușinare”, a declarat Lasconi, citată de news.ro, referindu-se la anularea alegerilor prezidențiale de la sfârșitul anului trecut.

Aceasta a precizat că s-a interesat inclusiv la specialiști în drept internațional și că decizia Curții Constituționale este definitivă și fără cale de atac.

În cadrul interviului, Lasconi a fost întrebată și dacă a fost afectată emoțional de evenimentele politice recente. Ea a negat că ar fi rămas cu o traumă, subliniind că preferă să se concentreze pe viitor.

„Nu stau să-mi plâng de milă. Mă gândesc ce fac de acum încolo”, a spus aceasta, reafirmând că a acționat corect și transparent în toată această perioadă.

În ceea ce privește promisiunile unor politicieni, precum George Simion și Victor Ponta, care susțin că vor „reorganiza finala prezidențială”, Elena Lasconi a fost categorică: „Sunt niște mincinoși. Așa ceva nu se poate.”

Pe un ton mai personal, candidata USR a vorbit și despre propria sănătate și credință. A mărturisit că și-a făcut recent analize medicale cu inima strânsă, după o perioadă tensionată, dar rezultatele au fost bune. „Cred mai mult în Dumnezeu decât oricând”, a spus Lasconi, menționând că lupta politică intensă a făcut-o să neglijeze grija față de propriul corp.