UPDATE: Elena Udrea, prinsă în Bulgaria după ce a fugit din România, unde a fost condamnată la 6 ani de închisoare
Elena Udrea a fost reținută joi pe teritoriul Bulgariei, în apopiere de vama Kulata (Grecia). Fostul ministru a părăsit joi dimineață România, în cursul zilei primind decizia de condamnare la 6 ani cu executare în dosarul „Gala Bute”.
„În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi autorităţile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei. În continuare, se desfăşoară activităţi specifice, în vederea predării femeii către autorităţile din România”, transmite IGPR.
Potrivit informatiilor noaste, Elena Udrea a ieșit azi din țară cu un autoturism condus de un bărbat, în jurul orelor 11.20, prin punctul de frontieră Giurgiu. Însă, în urmă cu o oră și jumătate a fost localizată la punctul de frontieră Kulata dintre Bulgaria și Grecia. Acum se fac demersurile legale pentru trimiterea ei în România.
Udrea era însoțită de Alexandru Vasile, 49 de ani, el conducea mașina cu care a plecat fostul ministru.
Fostul ministru Elena Udrea a fost dată oficial în urmărire generală joi, după prânz, coform site-ului IGPR, după ce a fost joi dimineață condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Udrea nu a fost găsită nici la adresa din buletin, nici la adresa din Corbeanca unde locuia împreună cu familia, pentru a fi încarcerată.
„Împotriva numitei Udrea Elena – Gabriela a fost emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 44 din 05.06.2018 de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, fiind condamnată la 6 ani inchisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu”, se arată în mesajul postat la rubrica „persoane urmărite” de pe site-ul IGPR.
Conform Poliției de Frontieră, Udrea a părăsit România în această dimineață, prin vama Giurgiu. La acel moment, nu făcea obiectul vreunei interdicții.