Elevii și studenții ar putea primi stimulente financiare dacă fac voluntariat
Potrivit noilor Legi ale Educației, elevii pot participa la acțiuni de voluntariat, pentru care pot primi stimulente financiare, finanțate de la bugetul de stat.
Noțiunea de voluntariat pentru care “elevii pot primi stimulente financiare” apare atât în proiectul legii Învățământului Preuniversitar cât și în proiectul legii Învățământului Superior, ambele puse în dezbatere publică din data de 27 februarie pe site-ul ministerului Educației. Potrivit documentelor, “elevii pot participa la acțiuni de voluntariat, pentru care pot primi stimulente financiare, finanțate de la bugetul de stat”. Voluntariatul este reglementat deja în România printr-o lege în care se menționează explicit, că activitatea de voluntariat nu se plătește.
În proiectele legilor Educației, varianta pusă în dezbatere publică în 27 februarie, apare noțiunea de voluntariat pentru care elevii și studenții pot primi stimulente financiare. Condițiile vor fi stabilite prin ordin de ministru.
Din proiectul legii Învățământului Preuniversitar, se propune la Art. 102:
(7) Elevii pot participa la acțiuni de voluntariat, pentru care pot primi stimulente financiare, finanțate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului educației și în conformitate cu prevederile Legii nr. 78 din 24 iunie 2014.
Legea nr. 78 din 24 iunie 2014 reglementează activitatea de voluntariat din România, iar la art 3. lit a se precizează explicit că voluntariatul nu se plătește.
a) voluntariatul reprezintă participarea voluntarului persoană fizică la activități de interes public desfășurate în folosul altor persoane sau al societății, organizate de către persoane juridice de drept public sau de drept privat, fără remunerație, individual sau în grup;
La litera d) se precizează din nou că voluntariatul nu este plătit: “contractul de voluntariat reprezintă convenția încheiată între un voluntar și organizația-gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului”;
Iar la articolul 4 din aceeași lege care este acum în vigoare, se menționează din nou că nu este remunerație pentru voluntariat, scrie edupedu.ro