Elton John și-a planificat înmormântarea. Ce mesaj emoționant a ales pentru piatra funerară: Asta e tot ce contează
La vârsta de 77 de ani, Sir Elton John, unul dintre cei mai mari artiști ai lumii, își planifică cu grijă momentul trecerii în neființă. Deși pare un subiect sensibil, artistul abordează acest aspect al vieții cu seninătate, având deja un mesaj simplu, dar profund, pregătit pentru piatra sa funerară. Alegerea sa reflectă esența valorilor pe care le prețuiește cel mai mult: familia și dragostea față de cei apropiați.
„A fost un tată grozav” – moștenirea pe care Elton John vrea să o lase lumii
Recent, în cadrul unui eveniment desfășurat la New York, Elton John a vorbit deschis despre modul în care dorește să fie amintit. Spre surprinderea multora, mesajul său pentru posteritate nu se concentrează pe cariera sa spectaculoasă sau pe impactul uriaș pe care l-a avut asupra industriei muzicale. În schimb, artistul a spus că, pe piatra sa funerară, își dorește să fie scris: „A fost un tată grozav.”
Elton John a explicat că, deși este mândru de toate realizările sale artistice, cel mai important aspect al vieții sale este familia. A menționat că muzica și cariera sa au fost extraordinare, inovatoare, însă nimic nu se compară cu bucuria de a fi tată și soț. Prioritatea sa a fost mereu fericirea celor doi băieți ai săi, Zachary și Elijah, pe care îi crește alături de soțul său, David Furnish.
„Pe piatra mea funerară, tot ce vreau să scrie este: A fost un tată grozav. Ce rămâne după mine este faptul că am fost un soț bun și un tată bun. De asemenea, muzica, cariera sunt și ele fantastice. Totul a fost uluitor, inovator. Dar cel mai important lucru pentru mine în viața mea este să mă asigur că ai mei copii sunt fericiți, au o viață minunată și că am fost bun cu ei. Asta e tot ce contează”, a declarat Elton John.
Problemele de sănătate i-au schimbat prioritățile lui Elton John
Ultimii ani nu au fost lipsiți de încercări pentru Elton John. În vara anului 2024, artistul a suferit o infecție gravă care i-a afectat vederea. Într-un interviu recent acordat pentru Good Morning America, Elton a dezvăluit că și-a pierdut complet vederea la ochiul drept și că ochiul stâng este, de asemenea, într-o stare precară.
Aceste probleme de sănătate i-au afectat și planurile profesionale. Deși avea în lucru un nou album și un documentar biografic, acestea au fost amânate. Elton a explicat că îi este imposibil să înregistreze în studio sau să lucreze la versuri, din cauza problemelor de vedere.
„Din păcate, mi-am pierdut vederea la ochiul drept în iulie, pentru că am avut o infecţie. Şi de patru luni nu mai pot vedea nimic. Iar ochiul meu stâng nu este în cea mai bună formă”, a mărturisit Elton John.
O viață dedicată iubirii și artei
Deși nu își poate imagina cum va evolua starea sa de sănătate, Elton John rămâne optimist. În ciuda dificultăților, el este recunoscător pentru tot ce a realizat și pentru familia care îi oferă sprijin necondiționat. De asemenea, artistul a recunoscut că probabil nu va apuca să-și vadă fiii îmbrăcați în costume de miri, dar este împăcat cu ideea, știind că le-a oferit o viață plină de iubire și sprijin.
„Sunt un pic blocat în acest moment, pentru că pot face interviuri, dar să intru în studio şi să înregistrez, nu ştiu. Nu pot vedea versurile. Nu pot vedea nimic, nu pot citi nimic, nu mă pot uita la nimic”, a mai adăugat cântărețul.