EMA a aprobat stocarea vaccinului Pfizer la temperatura frigiderului timp de o lună
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a prelungit luni perioada de stocarea a vaccinului Pfizer la temperatura frigiderului de la 5 zile, la 31 de zile, diminuând astfel eforturile logistice pentru distribuirea acestui ser în statele UE, transmite Reuters.
EMA atenționează însă că această schimbare este valabilă doar în cazul fiolelor care nu au fost deschise.
Potrivit agenției, noua recomandare privind stocarea serului produs de Pfizer/BioNTech la temperaturi de 2-8 grade Celsius a venit în urma evaluării studiului furnizat de cele două companii privind stabilitatea vaccinului.
Autorităţile sanitare americane au aprobat în luna februarie stocarea şi transportul acestui vaccin la temperatura standard a frigiderului (de 2-8 grade Celsius) pentru o perioadă de cel mult două săptămâni. Anterior, acest vaccin trebuia stocat în congelatoare speciale la temperaturi între -80 şi -60 de grade Celsius.
Până în prezent, Uniunea Europeană a contractat 600 de milioane de doze de vaccin Pfizer și urmează să achiziționeze încă 1,8 miliarde de doze din acest vaccin, mai ales că în curând ar putea primi acest vaccin și adolescenții cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani.
UE mizează în special pe vaccinuri de tip ARN mesager, cum sunt cele de la BioNTech/Pfizer şi de la compania americană Moderna, tehnologie considerată mai eficace împotriva variantelor „sud-africană” şi „braziliană” a noului tip de coronavirus.