EMA: A fost descoperit un nou posibil efect secundar al vaccinului Johnson&Johnson
Autoritatea europeană de reglementare a medicamentelor a recomandat joi adăugarea unui tip rar de inflamație a coloanei vertebrale, numită mielită transversă, ca posibil efect secundar al vaccinului COVID-19 în doză unică de la Johnson & Johnson, transmite Reuters.
Informații referitoare la această boală neurologică gravă au fost, de asemenea, în centrul întreruperii studiilor în primele etape de dezvoltare atât pentru vaccinul AstraZeneca, cât și pentru cel J&J, care se bazează pe o tehnologie similară.
Agenția europeană pentru medicamente (EMA) a actualizat joi informațiile privind siguranța tuturor vaccinurilor împotriva coronavirusului, precizând și că evaluează rapoartele privind o afecțiune rară a sângelui cunoscută sub numele de sindromul de extravazare capilară (capillary leak syndrome-CLS) în urma inoculării cu vaccinul Moderna.
EMA a precizat că a înregistrat șase cazuri de CLS și că evaluează toate datele, dar că nu este încă clar dacă există o asociere cauzală între aceste rapoarte și vaccin.
În cazul CLS, fluidele se scurg din cele mai mici vase de sânge, provocând umflături și o scădere a tensiunii arteriale. Afecțiunea a fost asociată și cu vaccinurile de la AstraZeneca și J&J.
EMA a declarat că, în prezent, nu există suficiente dovezi privind o posibilă legătură între cazurile rare de sindrom inflamator multisistem (MIS) și vaccinurile pe bază de ARNm de la Moderna și vaccinul Pfizer-BioNTech.
Autoritatea de reglementare analizează dacă vaccinurile coronavirus aprobate ar putea provoca MIS. Sindromul este o afecțiune gravă, dar rară, în care diferite părți ale corpului se inflamează, inclusiv inima, plămânii, rinichii, creierul, pielea, ochii sau organele gastrointestinale.
J&J și Moderna nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.