EMA: Din toamnă, s-ar putea să avem un vaccin contra subvariantelor Omicron cele mai contagioase
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat miercuri că este posibilă aprobarea în toamnă a unui vaccin contra COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech care vizează subvariante ale tulpinii Omicron cu transmitere rapidă, informează AFP.
Este vorba despre subvariantele Omicron BA.4 şi BA.5 care provoacă actuala creștere a numărului de cazuri noi de Covid-19 înregistrate în Europa şi Statele Unite, ceea ce a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să declare luna trecută că pandemia este ”este departe de a se fi terminat”.
„EMA aşteaptă să primească o cerere pentru vaccinul adaptat BA.4/5 dezvoltat de Pfizer/BioNTech, care va fi evaluată pentru o potenţială aprobare rapidă la toamnă”, a declarat un purtător de cuvânt al EMA într-un e-mail, precizează AFP.
Aceasta ar trebui să vină „la puţin timp după” aprobarea aşteptată a altor două vaccinuri adaptate de Pfizer şi rivala sa Moderna, care vizază tulpina originală de COVID-19 şi sub-varianta anterioară BA.1 a Omicron, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Pfizer şi Moderna au depus cereri separate de aprobare pentru aceste vaccinuri la 22 iulie, potrivit purtătorului de cuvânt.