EMA recunoaște problemele, dar menține recomadarea: „Beneficiile vaccinului AstraZeneca depășesc riscurile”

Publicat: 07 apr. 2021, 19:28, de Cezar Amariei, în News , ? cititori
EMA recunoaște problemele, dar menține recomadarea: „Beneficiile vaccinului AstraZeneca depășesc riscurile”

Experții Agenției Europene a Medicamentului (EMA) susțin că există o legătură între administrarea vaccinului produs de AstraZeneca și mai multe reacții adverse serioase, cum ar fi cheagurile de sânge. Cu toate acestea, păstrează recomandarea vaccinării.

Comitetul de siguranță al Agenției Europene a Medicamentului a concluzionat, miercuri, că există o legătură cauzală între apariția cheagurilor de sânge și vaccinarea cu serul AstraZeneca. Specialiștii, citați de Digi24, susțin că apariția acestora putând fi inclusă în lista de efecte adverse foarte rare. Comitetul a anunțat că în stabilirea acestei concluzii au fost luate în considerare toate dovezile existente, inclusiv părerea unui grup de experți ad hoc.

„Comitetul de siguranță privind evaluarea riscurilor a confirmat că beneficiile AstraZeneca în prevenirea COVID-19 depășesc riscurile. COVID-19 este o boală foarte serioasă cu un număr mare de spitalizări. Acest vaccin s-a dovedit a fi foarte eficient, previne formele severe. Vaccinarea este extrem de importantă și trebuie să folosim vaccinurile. Am ajuns la concluzia că rapoartele privind trombozele ar trebui catalogate drept efecte secundare ale vaccinului”, a declarat a spus Emer Cooke, directoarea executivă a EMA.

Conform acesteia, până acum, majoritatea cazurilor au fost la femei sub vârsta de 60 de ani pe parcursul celor două săptămâni ulterioare vaccinării. Pe baza dovezilor științifice disponibile, nu au fost confirmați, încă, factori de risc specific.

EMA recomandă persoanelor care au fost vaccinate cu AstraZeneca să ceară ajutor medical imediat dacă dezvoltă simptome specifice.